Bulgaria trebuie să continue demersurile pentru a intra în Schengen, atât în relațiile cu Austria, cât și în cele cu Olanda, a a declarat ministrul român de Externe Bogdan Aurescu, în sediul Parlamentului de la București.
Potrivit acestuia, între București și Sofia există un dialog constructiv pe tema Schengen și urmează discuții la nivelul miniștrilor de externe. În afară de asta, România continuă negocierile pentru a căuta sprijin pentru aderarea la spațiul fără granițe. / MI
Studenți și profesori din România, Italia, Franța și insula franceză Réunion au fost oaspeți speciali ai Școlii Superioare de Telecomunicații și Poștă din Sofia, a anunțat Universitatea. În timpul vizitei lor, aceștia au făcut cunoștință cu..
În cadrul unei întâlniri la București, ministrul Turismului din Bulgaria, Evtim Miloșev, și ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România, Ștefan-Radu Oprea, au discutat despre oportunitățile de dezvoltare comună a turismului în cele..
Tribunalul din Nikopol a impus cea mai severă măsură de arest preventiv unui cetățean român reținut pe teritoriul Bulgariei pentru tăiere ilegală de copaci. Bărbatul rămâne în arest permanent, a declarat procurorul districtului Pleven, Vladimir Radoev,..
Pe 2 martie, în Sala Bulgaria din Sofia, Orchestra Filarmonicii Naționale bulgare și maestrul Naiden Todorov vor prezenta Dansul Nestinarsky de Marin..