Bulgaria trebuie să continue demersurile pentru a intra în Schengen, atât în relațiile cu Austria, cât și în cele cu Olanda, a a declarat ministrul român de Externe Bogdan Aurescu, în sediul Parlamentului de la București.
Potrivit acestuia, între București și Sofia există un dialog constructiv pe tema Schengen și urmează discuții la nivelul miniștrilor de externe. În afară de asta, România continuă negocierile pentru a căuta sprijin pentru aderarea la spațiul fără granițe. / MI
”Există posibilități de a mări benzile de circulație la punctul de trecere a frontierei Durankulak”, a declarat ministrul interimar al Turismului, Evtim Miloshev, la Nova TV. El a precizat că este vorba doar de un plan conceptual, dar se poartă..
Traficul de autoturisme și camioane în zona punctului de trecere a frontierei dintre Bulgaria și România, Podul Prieteniei, este extrem de aglomerat, iar timpul de așteptare este de aproape două ore pe partea română. Motivul este fluxul turistic..
Parlamentul a ratificat Memorandumul de înțelegere între Ministerul Apărării al Republicii Bulgaria și Ministerul Apărării Naționale al României privind înființarea unui Comandament Regional Component de Operații Speciale, informează BTA. "118 deputați..
Bulgarii din orașul românesc Târgoviște au sărbătorit 173 de ani de la stabilirea lor pe aceste meleaguri. În această zi, acum 173 de ani, 57 de familii..