Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

20 de ani de la înființarea Camerei de Comerț și Industrie Româno-Bulgare

Ambasada României din Sofia a găzduit un eveniment prilejuit de aniversarea împlinirii a 20 de ani de la înființarea Camerei de Comerț și Industrie Româno- Bulgare cu sediul în Bulgaria, la Ruse.

Pe lângă reprezentanții oficiali ai organizației, în persoana Directorului Executiv, Eleonora Ivanova și Președintele acesteia, Petko Dimitrov, la eveniment au participat E.S. D-na Brândușa Predescu, Ambasador al României în Bulgaria, ministrul Economiei de la Sofia, Nikola Stoyanov și ministrul-adjunct al Turismului de la Sofia, Mariela Modeva, precum și alte oficialități de la diferite instituții din Bulgaria, membri ai Camerei și parteneri ai acesteia.

După cuvintele de introducere, prin care d-na Eleonora Ivanova și d-l Petko Dimitrov au mulțumit invitaților pentru prezență și gazdelor pentru ospitalitate, prima alocuțiune a fost a ministrului Economiei din Bulgaria, d-l Nikola Stoyanov care a menționat că „Schimburile comerciale dintre Bulgaria și România au atins anul trecut cifra record de peste 8 miliarde de euro, potențialul acestora fiind însă mult mai mare”, în opinia sa, și adresând invitația către Ambasada României din Sofia de a organiza împreună, o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri românesc în Bulgaria, în cadrul inițiativei pe care o personal o desfășoară - „Mic dejun cu investitorii”, urmând ca după întâlnire și investitorii români să aibă acces la un canal direct de comunicare cu ministrul, pentru a transmite dificultățile și aspectele cu privire la relațiile comerciale cu Bulgaria, care pot fi îmbunătățite, și pentru soluționarea cât mai rapidă a acestora.

D-na Mariela Modeva, ministru-adjunct al Turismului, în alocuțiunea sa, a transmis salutări și felicitări din partea ministrul Turismului, Ilin Dimitrov, și în nume propriu, reiterând că  „românii sunt cei mai numeroși turiști străini care vizitează Bulgaria, că turiștii bulgari descoperă și iubesc din ce în ce mai mult România”, exprimându-și speranța, în continuare, de bune relații de colaborare între cele două ministere ale Turismului de la Sofia și București și a altor instituții de resort și anunțând, în același timp, demararea procedurii de deschidere a unei reprezentanțe turistice a Bulgariei în România.

„Faptul că doi membri foarte importanți ai Guvernului din Bulgaria, împreună cu Consilierul Prezidențial pentru Afaceri Economice al Președintele Republicii Bulgaria, sunt aici, înseamnă că între noi, români și bulgari, există relații excelente și ele constituie baza pentru reușita noastră împreună.”, a completat, prin alocuțiunea sa E.S. D-na Brândușa Predescu, Ambasador al României în Bulgaria, reamintind că eforturile comune ale tuturor „au dus la semnarea recentă la Sofia, a unui document de mare însemnătate, o declarație politică prin care relațiile bilaterale dintre România și Bulgaria au fost ridicate acolo unde le este locul, la nivel de parteneriat strategic, ceea ce înseamnă ca avem cadrul politic de a lucra și mai mult și mai bine”, a mai transmis d-na Ambasador Brândușa Predescu, anunțând deja două evenimente viitoare de business, prin care companii românești se vor lansa pe piața din Bulgaria și mulțumind tuturor persoanelor și instituțiilor, care creează condiții pentru ca investitorii români care vin aici să fie bine primiți aici în Bulgaria.

În partea de final a alocuțiunilor oficiale, d-na Eleonora Ivanova, Director Executiv al Camerei Româno- Bulgare a  reamintit participanților la eveniment că în 2003, când s-a înființat organizația, numărul companiilor fondatoare era 30, iar astăzi este de peste 100, mulțumind tuturor fondatorilor și membrilor care până în ziua de astăzi sunt alături de Cameră și încheind cu un mesaj de încredere și optimism că relațiile economice dintre România și Bulgaria se vor dezvolta din ce în ce mai mult.

Un mesaj de mulțumire și urări de viitor, a adresat și d-l Bronislav Denev, Atașat Comercial al Bulgariei pe vremea când se înființa Camera Româno- Bulgară, și a cărui implicare a contat enorm, după spusele reprezentanților organizației.

Oaspeții au fost invitați apoi, la o recepție. 

Foto: Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Traficul pe Podul Prieteniei este restabilit temporar în ambele sensuri în secțiunea bulgară

Traficul pe Podul Prieteniei de pe Giurgiu a fost restabilit temporar în ambele sensuri în secțiunea bulgară începând de astăzi. Având în vedere creșterea preconizată a traficului prin punctul de trecere a frontierei în timpul sărbătorilor de Crăciun și..

publicat în 20.12.2024 la 18:00

S-a introdus controlul temporar la frontiera internă româno-bulgară

În cadrul ședinței sale de astăzi, guvernul bulgar a adoptat o decizie de introducere temporară a controlului la frontiera internă româno-bulgară, precum și de suspendare a funcționării punctelor de control la frontierele interne româno-bulgară și..

publicat în 18.12.2024 la 16:15

Bulgaria și România devin membre cu drepturi depline ale Schengen

Consiliul Uniunii Europene a decis ca controalele la frontierele terestre Schengen ale Bulgariei și României să fie eliminate de la 1 ianuarie, a anunțat președinția ungară a Consiliului UE. În 2024, au fost eliminate și controalele la frontierele..

publicat în 12.12.2024 la 11:30