Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Bulgaria și SUA vor discuta probleme de interes comun la 25 septembrie 2023

Anthony Blinken, Mariya Gabriel
Foto: BGNES

Vicepremierul și ministrul de externe al Bulgariei, Mariya Gabriel, a avut o convorbire telefonică cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, care și-a exprimat sprijinul față de noul guvern bulgar și a adresat felicitări pentru orientarea euro-atlantică clară a acestuia.

Mariya Gabriel a subliniat, ca priorități ale guvernului, rolul activ al Bulgariei în UE și NATO, precum și perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, în conformitate cu angajamentele negociate. Aderarea Bulgariei la programul de scutire de vize al SUA a fost, de asemenea, discutată ca o prioritate. Mariya Gabriel i-a mulțumit secretarului de stat al SUA pentru stabilirea datei celei de-a doua sesiuni a dialogului strategic Bulgaria-SUA, care va avea loc la 25 septembrie la Washington. Vicepremierul bulgar se așteaptă ca atunci să fie schițate măsuri specifice pentru aprofundarea cooperării în domenii de interes comun, precum securitatea și apărarea, diversificarea energetică, inovațiile și lupta împotriva dezinformării, a anunțat Ministerul bulgar de Externe.

"Aștept cu nerăbdare să colaborăm cu Bulgaria pentru a sprijini Ucraina, a continua diversificarea energetică și a promova prosperitatea regională prin extinderea UE", a scris secretarul de stat american pe Twitter.

Mariya Gabriel și Antony Blinken au declarat că apreciază cât de important este să sprijine Ucraina și au salutat vizita la Sofia a președintelui ucrainean Volodymyr Zelensky



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Curtea Constituțională s-a pronunțat privind refuzul referendumului pentru euro

„Președintele Parlamentului nu are dreptul să se pronunțe în mod unilateral asupra unui referendum național” , reiese dintr-o decizie a Curții Constituționale în legătură cu refuzul fostei președinte a Parlamentului, Natalia Kiselova, de a înainta spre..

publicat în 18.11.2025 la 17:30
Майкъл Макграт

UE așteaptă din partea Bulgariei condamnări pentru corupție la nivel înalt

„Condamnările pentru corupție la nivel înalt în Bulgaria, au fost până acum limitate. Este nevoie de un progres durabil în combaterea acesteia”, a declarat Comisarul european pentru justiție, Michael McGrath după reuniunea Consiliului UE pentru Afaceri..

publicat în 18.11.2025 la 12:30
Jecio Stankov

Derogarea de la sancțiunile impuse Lukoil poate fi prelungită dacă este necesar, afirmă ministrul Energiei, Stankov

Bulgaria nu are condiții suplimentare din partea Statelor Unite pentru intrarea în vigoare a derogării de la sancțiunile impuse Lukoil, a declarat ministrul Energiei, Jecio Stankov, pentru BNT. Dacă este necesar, amânarea sancțiunilor împotriva Lukoil..

publicat în 17.11.2025 la 13:15