Vicepremierul și ministrul de externe al Bulgariei, Mariya Gabriel, a avut o convorbire telefonică cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, care și-a exprimat sprijinul față de noul guvern bulgar și a adresat felicitări pentru orientarea euro-atlantică clară a acestuia.
Mariya Gabriel a subliniat, ca priorități ale guvernului, rolul activ al Bulgariei în UE și NATO, precum și perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, în conformitate cu angajamentele negociate. Aderarea Bulgariei la programul de scutire de vize al SUA a fost, de asemenea, discutată ca o prioritate. Mariya Gabriel i-a mulțumit secretarului de stat al SUA pentru stabilirea datei celei de-a doua sesiuni a dialogului strategic Bulgaria-SUA, care va avea loc la 25 septembrie la Washington. Vicepremierul bulgar se așteaptă ca atunci să fie schițate măsuri specifice pentru aprofundarea cooperării în domenii de interes comun, precum securitatea și apărarea, diversificarea energetică, inovațiile și lupta împotriva dezinformării, a anunțat Ministerul bulgar de Externe."Aștept cu nerăbdare să colaborăm cu Bulgaria pentru a sprijini Ucraina, a continua diversificarea energetică și a promova prosperitatea regională prin extinderea UE", a scris secretarul de stat american pe Twitter.
Mariya Gabriel și Antony Blinken au declarat că apreciază cât de important este să sprijine Ucraina și au salutat vizita la Sofia a președintelui ucrainean Volodymyr Zelensky
Parlamentul bulgar a adoptat Legea privind falimentul personal, care este o cerință a UE pentru a se putea efectua a doua plată în cadrul Planului de redresare și reziliență. Textele prevăd că un debitor care nu își îndeplinește obligațiile, care sunt..
Provocările cu care se confruntă sectorul energetic din Bulgaria și din regiune au fost discutate de ministrul Energiei, Jecio Stankov, și de vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru o tranziție curată, echitabilă și competitivă, Teresa..
Președintele Eurogrupului, Paschal Donohoe, se așteaptă la un consens în cadrul reuniunii de astăzi de la Luxemburg privind aderarea Bulgariei la zona euro, a informat corespondenta BNR la Bruxelles, Anghelina Piskova. Cred că aderarea Bulgariei la..
Fostul viceministru de Finanțe, Georgi Klisurski, din partidul „Continuăm schimbarea”, a anunțat că părăsește formațiunea PP. Într-o postare pe Facebook,..
Asumarea responsabilității este un pas către restabilirea încrederii în coaliție. Astfel a comentat deputatul PP-DB Ivailo Mircev demisia lui Kiril..
În cadrul unei ședințe a Consiliului Municipal al Sofiei (SCC), oficialii municipali care au părăsit recent partidul „Continuăm Schimbarea” (PP) au..