Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Bogățiile naturale ale Rezervației Yulen din munții Pirin

11
Foto: Facebook / NPPirin

Sfârșit de  august plin de turiști în, Bansko. Orașul-stațiune este preferat ca destinație de vară datorită cadrului natural, vegetației bogate, aerului curat și, mai presus de toate, oportunităților pentru drumețiile pe muntele Pirin. Pe lângă faptul că este una din cele mai preferate stațiuni de schi în această zonă a Balcanilor, Bansko este cunoscut ca „Poarta" către Parcul Național Pirin, care la rândul său este inclus în Lista Patrimoniului Cultural și Natural Mondial UNESCO.


Zeci de trasee marcate duc către locuri neatinse încă factorul uman, cu o floră și faună incredibil de bogată. Printre acestea se află și rezervația "Yulen", înființată în 1994 pentru a conserva și proteja ecosistemele prețioase de pădure și plante, precum și imensa diversitate de specii de animale de pe teritoriul său. „Yulen" este o rezervație înalt-montană, aflată la altitudini cuprinse între 1650 și 2851 de metri, iar suprafața pe care o cuprinde este de aproape 3157 de hectare. Mai multe despre acest paradis natural aflăm din interviul realizat de Chavdar Zlatev de la Radioul Național - Stara Zagora, cu profesorul Borislav Grigorov, lector de  biogeografie la Universitatea Sf. Kliment Ohridski din Sofia.


În ceea ce privește flora, rezervația Yulen se poate mândri cu prezența a aproximativ 700 de specii de plante superioare, din care peste 40 sunt incluse în Cartea Roșie a țării. Descoperim păduri seculare de brad alb și negru, molizi și brazi.

Pe teritoriul parcului natural există o adevărată salbă de lacuri -  Vasilashki, Dislishki, Tipitski, Polezanski și Strazhishki. Dar în zonă există și lacuri izolate care dau naștere la mai multe râuri mici. 

Rezervația 'Yulen' adăpostește  și numeroase specii de animale, printre care capre sălbatice, lupi și urși, unele deja uitate în multe locuri din Bulgaria."


Dacă doriți să descoperiți bogățiile naturale ale muntelui Pirin, inclusiv ale rezervației "Yulen", se recomandă o bună pregătire în prealabil. Dar cel mai bine este să angajați un ghid montan din orașele cele mai apropiate de rezervație, precum Bansko și Dobrinishte."


„Yulen" este una dintre rezervațiile frecvent vizitate în Bulgaria, iar acest lucru se datorează și prezenței unei cetăți antice, situată foarte aproape de orașul modern Bansko și datată încă dinaintea epocii romane. Totuși, trebuie reamintit faptul că rezervația este o zonă strict protejată, în care orice activitate umană este interzisă, cu excepția vizitelor cu caracter științific și educațional. Și în astfel de locuri se poate merge doar pe traseele marcate, fără a devia de la ruta turistică prestabilită. Este important să respectăm regulile de conduită în zonele protejate", avertizează în concluzie profesorul Borislav Grigorov.

Text Veneta Nikolova 

Foto: Facebook / NPPirin



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Trei zile de reconstituiri istorice pe dealurile din Tsarevets

În perioada 7-9 iunie, Festivalul Internațional de reconstituiri istorice de la Veliko Târnovo va reuni grupuri de reconstituire istorică și reenactori liberi din Bulgaria, Grecia, Italia, România, Slovacia și Serbia la cetatea istorică Tsarevets...

publicat în 07.06.2024 la 11:30

Probele arată că apa de mare de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre este curată

Primele probe prelevate la sfârșitul lunii mai din apa mării de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, înainte de începerea sezonului estival arată o calitate excelentă a acesteia,  au declarat într-o vizită în stațiunea Shkorpilovtsi, miniștrii Mediului..

publicat în 07.06.2024 la 09:30

Festivalul Trandafirilor a reunit în Valea Trandafirilor oaspeți din țară și străinătate

Mii de oameni au participat la procesiunea din acest an, care a încheiat Festivalul Trandafirilor din Kazanlâk. Desfășurat pentru pentru a 121-a oară, festivalul a adus laolalta nu numai localnici, ci și numeroși turiști din întreaga lume. Cu..

publicat în 03.06.2024 la 08:30