Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

În vecinătate: evenimente cu adresă balcanică

Ana Brnabic: "Serbia așteaptă aderarea la UE de peste 20 de ani, iar oamenii sunt obosiți"


Serbia așteaptă aderarea la UE de mai bine de 20 de ani, iar oamenii sunt obosiți pentru că, indiferent ce au făcut, totul nu este suficient de bun. Declarația a fost făcută de premierul sârb Ana Brnabic la Forumul Strategic de la Bled, Slovenia. Brnabic a precizat că Serbia negociază aderarea la UE de 10 ani, dar rămâne în același stadiu. "O dată pentru începerea negocierilor înseamnă foarte mult pentru Balcanii de Vest, chiar dacă nu înseamnă nimic pentru UE. Dați-ne o dată", a îndemnat Brnabic. Ea a subliniat că niciuna dintre țările din Balcanii de Vest nu are o altă opțiune pentru dezvoltare. "Premierul Albaniei, Edi Rama, a spus-o foarte bine - nu este vorba de extindere, ci de adăugare, suntem înconjurați de UE. Locurile noastre de muncă sunt asigurate de companii din UE, investițiile vin din UE, exportăm (bunuri) fie în UE, fie în regiune. Ar fi bine pentru noi, dar și pentru întreaga UE, să facem în sfârșit acest ultim pas - să ne alăturăm Balcanilor de Vest", a subliniat premierul sârb.

Republica Cehă a susținut aderarea Macedoniei de Nord la UE


Președintele Republicii Macedonia de Nord, Stevo Pendarovski, a discutat cu președintele și prim-ministrul ceh, Petr Pavel și Petr Fiala, despre calea parcursă de Republica Macedonia de Nord în vederea aderării la UE. Acesta a fost invitat într-o vizită de trei zile la Praga cu scopul de a apropia Macedonia de Nord de UE, a relatat Radio Praga. Aderarea țărilor din Balcanii de Vest la UE ar contribui la reducerea tensiunilor cauzate de conflictele etnice și de influența Chinei și a Rusiei în regiune, a declarat partea cehă. Pendarovski a subliniat interesul Republicii Macedonia de Nord pentru aprofundarea cooperării dintre cele două țări, în primul rând în domeniile energiei și apărării. De exemplu, după cum notează Radio Praga, modernizarea elicopterelor de fabricație rusă în Macedonia de Nord, de exemplu, este realizată de întreprinderea de stat cehă LOM Praha.

În România va fi deschis un centru de pregătire a piloților pentru F-16


O scrisoare de intenție pentru înființarea unui centru de pregătire a piloților de F-16 în România a fost semnată în această săptămână între Ministerul român al Apărării Naționale, Ministerul olandez al Apărării și Lockheed Martin. Scopul centrului este de a îmbunătăți abilitățile piloților români într-o gamă largă de misiuni strategice, informează Radio România. Pentru implementarea proiectului, Forțele Aeriene Regale Olandeze vor staționa mai multe aeronave F-16 în România, în timp ce producătorul american de avioane va asigura mentenanța și personalul ingineresc necesar. România speră ca noua bază să devină un centru regional important, să fie implicată în pregătirea piloților militari ucraineni și să primească finanțare europeană.

40 de insule grecești vor înlocui combustibilii fosili cu surse de energie regenerabilă


Patruzeci de insule vor fi incluse în inițiativa națională a Greciei pentru tranziția ecologică a insulelor. Programul are ca scop înlocuirea combustibililor fosili cu surse de energie regenerabilă, a relatat corespondentul BNR Katia Peeva, citând Ministerul grec al Energiei. Programul este finanțat de Planul strategic de dezvoltare regională al Greciei și de Fondul pentru decarbonizare. Conform programului, în Creta și pe alte trei insule vor fi construite centrale electrice hibride cu o capacitate de până la 120 MW. Pe celelalte insule, vor fi construite centrale fotovoltaice și parcuri eoliene cu o capacitate de până la 50 MW. De asemenea, începe electrificarea transportului rutier și maritim pe insule, ceea ce le va face mai ecologice.

Istanbulul a primit 1,87 milioane de turiști străini numai în luna iulie


În primele 7 luni ale anului 2023, 9,8 milioane de turiști străini au vizitat Istanbulul, potrivit datelor Direcției de Cultură și Turism a Districtului Istanbul, citate de Radioteleviziunea turcă. Numai în luna iulie, orașul de pe Bosfor a primit aproape 1,9 milioane de vizitatori străini din 196 de țări. Dintre aceștia, rușii sunt cei mai numeroși, urmați de germani, saudiți, americani, iranieni, francezi, britanici și alții.

Întocmit de: Miglena Ivanova

Foto: EPA/BGNES, srbija.gov.rs, pretsedatel.mk, balkaninsight.com, greekreporter.com

Mai multe din categorie

Dimitar Glavcev: Zelensky a dat dovadă de înțelegere deplină în ceea ce privește semnarea acordului de cooperare cu Ucraina

Dimitar Glavcev: Zelensky a dat dovadă de înțelegere deplină în ceea ce privește semnarea acordului de cooperare cu Ucraina Premierul interimar Dimitar Glavcev a declarat de la Bruxelles că președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a dat dovadă de..

publicat în 19.12.2024 la 17:00
Natalia Kiselova

Președintele Parlamentului nu a inclus acordul cu Ucraina pe ordinea de zi

Președintele Adunării Naționale, Natalia Kiselova, a refuzat să supună votului în sala de plen proiectul Acordului cu Ucraina privind cooperarea în domeniul securității pe o perioadă de 10 ani. Ea a spus că este un acord care ține de competența..

publicat în 19.12.2024 la 16:15
Dimitar Glavcev

DPS - Noul Început și PP îi cer premierului Glavcev să semneze acordul cu Ucraina

Grupul parlamentar al DPS - Un Nou Început a depus la Parlament un proiect de rezoluție pentru semnarea unui acord în domeniul securității între Bulgaria și Ucraina. Acesta îi dă mandat premierului interimar Dimitar Glavcev să semneze documentul în..

publicat în 19.12.2024 la 15:30