Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Premierul Nikolay Denkov: Instituțiile trebuie să lucreze împreună

Premierul Nikolay Denkov
Foto: BTA

Instituțiile ar trebui să fie unite atunci când există sarcini importante de rezolvat, a declarat premierul Bulgariei, Nikolay Denkov, după reuniunea consultativă privind riscurile și amenințările la adresa securității naționale, inițiată de președintele Rumen Radev. Bulgaria are probleme importante de rezolvat, iar cele trei instituții principale - guvernul, Adunarea Națională și instituția prezidențială - ar trebui să fie împreună în formularea și punerea în aplicare a deciziilor, a declarat Nikolay Denkov. 

''La reuniune a devenit clar că guvernul a făcut o mare parte din muncă în ceea ce privește problemele urgente - criza migranților și evacuarea bulgarilor din Israel. Crizele nu au început cu ceea ce s-a întâmplat în Israel. Avem crize de mai bine de un an și jumătate din cauza războiului din Ucraina'', a declarat premierul Denkov. Potrivit spuselor sale, Consiliul de Securitate al Guvernului a avut deja două reuniuni cu participarea reprezentanților instituției prezidențiale.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

După tensiuni în „triunghiul puterii”, bugetul pentru 2026 a fost înghețat

Cu câteva minute înainte ca Adunarea Națională să înceapă a doua și ultima lectură a bugetului de stat pentru 2026, liderul celei mai mari forțe parlamentare, GERB-SDS, Boiko Borisov, a oprit procedura, returnând proiectul de lege pentru revizuire cu..

publicat în 27.11.2025 la 14:45

Întreprinderile de stat vor combate corupția prin introducerea unui „responsabil cu integritatea”

Parlamentul bulgar a introdus o nouă obligație pentru întreprinderile de stat: implementarea unor sisteme de gestionare a riscului de corupție, care includ desemnarea unui responsabil cu integritatea.  Măsura este recomandată de Organizația pentru..

publicat în 27.11.2025 la 12:30

Bulgaria se confruntă cu ploi abundente și temperaturi mai scăzute

Joi, temperaturile minime vor varia între 3° și 19°C, în zonele estice ajungând la 15-19°C, iar în Sofia la aproximativ 6°C. Ziua va fi înnorată, cu precipitații abundente. Se așteaptă precipitații abundente în regiunile vestice în timpul nopții și în..

publicat în 26.11.2025 la 20:00