Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Perspective bune pentru sezonul de schi... atâta timp cât se menține zăpada!

3
Foto: BTA

Sezonul de schi se anunță a fi un succes, sunt de părere specialiștii din industrie.
Iarna cu zăpadă, cel puțin până acum, oferă motive de optimism, la fel ca și evoluția rezervărilor în stațiunile bulgărești. Practic, cele două conflicte militare - în Ucraina și în Israel, nu au un efect major asupra cadrului macro al turismului nostru, iar în următoarele luni, Bulgaria va primi aproximativ 1 milion și 700 de mii de oaspeți străini, potrivit previziunilor Institutului de Analiză și Evaluare în Turism.

"Este important să subliniem aici, că vorbim despre toate formele de turism. Se preconizează că schiul și snowboardingul vor prelua aproximativ 20% din fluxul de turiști către Bulgaria. O parte dintre turiștii de iarnă sosesc în Bulgaria pentru turism balnear și de wellness, iar o alta - pentru vizite urbane, culturale și de vizitare a obiectivelor turistice, a declarat Konstantin Zankov și a adăugat:

"Turcia, Grecia, România, Macedonia, Serbia - acestea sunt principalele noastre destinații turistice, precum și țări din UE. Acum luptăm pentru a ne recâștiga nivelurile anterioare pe piețe precum Marea Britanie și Germania. Anul trecut, lipsa de zăpadă a avut un impact neplăcut asupra sezonului, iar acum vedem consecințele. Acum oamenii fac rezervare în ultimul moment pentru a vedea dacă va fi zăpadă. Așa se ajunge la discountinuități în ocuparea hotelurilor."


Un sezon de iarnă puternic este așteptat de industria turismului
Inflația și incertitudinea economică transformă vacanțele la schi într-o experiență de lux pentru bulgarul obișnuit. Creșterea prețurilor în timpul iernii la noi, continuă, iar în această iarnă se așteaptă să fie între 5 și 15%. Cu toate acestea, Bulgaria este încă percepută ca o destinație ieftină în străinătate. Iar afirmațiile de pe unele rețele de socializare că este mai ieftin să schiezi în Alpi, decât în Bulgaria, nu sunt tocmai corecte”,  susține , Konstantin Zankov.

"A existat o creștere a abonamentelor de telescaun, precum și a prețurilor la unele hoteluri, dar cu siguranță transportul, mesele, divertismentul etc. sunt mai rentabile în comparație cu cele din Alpi. De asemenea, este important dacă tot facem comparații, de exemplu, să comparăm prețurile acelorași categorii de hoteluri.

De asemenea, se fac foarte des comparații cu Serbia, unde prețurile sunt mult mai bune. Cu toate acestea, condițiile de acolo nu au nimic în comun cu stațiuni precum Bansko și Borovets. Să nu uităm că Bulgaria găzduiește competiții internaționale de schi, iar acest lucru este un indicator al nivelului stațiunilor noastre de iarnă" – spune Konstantin Zankov.

Pentru prima dată în acest an, Bulgaria va găzdui în același sezon și starturile Cupei Mondiale la schi alpin și snowboard. În data de 10 și 11 februarie, la Bansko, schiorii alpini se vor întrece în două dintre cele mai atractive discipline - slalom uriaș și slalom. Pamporovo va găzdui pentru prima dată competiții de Cupa Mondială. Cele două starturi de snowboard în slalomul paralel vor avea loc pe 20 și 21 ianuarie. Între timp, administratorii domeniului schiabil din  munții Rodopi,  Pamporovo a anunțat că oaspeții stațiunii vor putea urmări performanțele sportivilor din elita mondială pe pârtia "Wall", în mod gratuit. Evenimentele acestea internaționale vor atrage și mai mulți turiști în stațiunile bulgare în această iarnă”, a completat Zankov. 

Tot ce ne rămâne de făcut este să ne ținem pumnii  să avem zăpadă și temperaturile scăzute să se mențină cel puțin până la sfârșitul lunii martie.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Galerie

Mai multe din categorie

Bulgaria își prezintă potențialul turistic la Tourism Expo Japan 2025

Ministerul Turismului din Bulgaria a participat la cea mai importantă expoziție internațională de turism din Japonia — Tourism Expo Japan (TEJ), care a avut loc în perioada 25-28 septembrie 2025, la centrul expozițional Aichi Sky Expo din Nagoya,..

publicat în 29.09.2025 la 16:30

Un număr tot mai mare de bulgari călătoresc în străinătate, Grecia fiind destinația preferată

În august 2025, numărul călătoriilor în străinătate efectuate de bulgari a totalizat 1078900, ceea ce reprezintă o creștere de 19,4% față de august 2024, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Cele mai multe călătorii în străinătate..

publicat în 29.09.2025 la 15:00

Festivalul baloanelor de aer cald deasupra Belogradcikului din Bulgaria va dura o lună întreagă

Începând cu 19 septembrie 2025, timp de o lună, cerul deasupra popularelor stânci Belogradcik din nord-vestul Bulgariei va fi plin de baloane colorate și magie. Cea de-a cincea ediție a „Balloon Fiesta” promite cinci weekenduri, trei tipuri de zboruri,..

publicat în 19.09.2025 la 09:30