Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Universitatea Taraclia va deveni o filială a Universității din Ruse

Universitatea din Taraclia "Grigore Țamblac"
Foto: tdu-tar.md

Republica Moldova și Bulgaria pregătesc documentele care vor face posibilă transformarea Universității de Stat din Taraclia "Grigore Țamblac" în filială a Universității din Ruse "Anghel Kâncev". Acest lucru a fost anunțat de serviciul de presă al Consiliului de Miniștri. Problema a fost discutată la Davos de către premierii Bulgariei și Republicii Moldova, Nikolay Denkov și Dorin Recean.

Ideea este că, în calitate de filială a universității bulgare, instituția de învățământ din Taraclia va accepta studenți de la începutul următorului an universitar. "Acesta nu este doar un pas mare pentru educația din regiune, ci și un mesaj despre ceea ce înseamnă Europa - oportunități, conectivitate și modernizare în fiecare sferă a vieții publice", a declarat Denkov.

Dorin Recean și Nikolay Denkov

Dezvoltarea universității este de o importanță cheie pentru regiunea Taraclia, care are o minoritate bulgară numeroasă. Universitatea este importantă pentru formarea de specialiști locali de înaltă calificare, pentru crearea unei punți de legătură cu instituțiile de învățământ bulgare și consolidează relația comunității bulgare din regiune cu țara noastră.

Problema transformării Universității din Taraclia într-o filială a instituției de învățământ superior bulgărești se află de mult timp pe agenda întâlnirilor bilaterale la cel mai înalt nivel. Trebuie amintit că la mijlocul anului 2022, compatrioții din Taraclia erau serios îngrijorați de posibilitatea ca Universitatea de Stat din Taraclia "Grigore Țamblac", care este centrul statului bulgar în această parte a Moldovei, să fie transformată într-o parte a Universității de Stat "Ion Creangă" din Chișinău. "Universitatea a fost creată prin decretele președinților Republicii Moldova și Bulgariei și nu poate fi fuzionată sau comasată într-o altă instituție dintr-o lovitură de pix", a amintit atunci președintele raionului Taraclia, Ivan Paslar.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Un alt caz de cruzime față de animale mobilizează energia civică

Un caz în care un câine a fost călcat de un medic într-un cartier din Sofia a provocat o undă de indignare publică și un protest în Sofia, care va avea loc astăzi în fața Academiei Medicale Militare - instituția medicală în care lucrează medicul. Între..

publicat în 13.11.2025 la 18:30

Guvernul Bulgariei aprobă proiectul de buget pentru 2026

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind bugetul de stat pentru 2026, precum și previziunile bugetare pe termen mediu actualizate pentru perioada 2026-2028. În legătură cu introducerea euro la 1 ianuarie 2026, toate cifrele au fost pregătite în euro,..

publicat în 13.11.2025 la 17:45

Dealul Țareveț se pregătește pentru două versiuni ale spectacolului „Sunet și lumină” în aceeași zi

Pentru prima dată în cei 40 de ani de istorie ai spectacolului audio-vizual „Țarevgrad Târnovo – Sunet și lumină”, pe dealul Țareveț din Veliko Târnovo vor fi proiectate ambele sale versiuni în aceeași zi, au anunțat reprezentanții serviciului de presă al..

publicat în 13.11.2025 la 11:30