Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Criza demografică reduce numărul de studenți din țară

Galin Tsokov
Foto: BGNES

Bulgaria se află în urma țărilor UE în ceea ce privește ponderea tinerilor cu studii superioare. Eliminarea taxelor de școlarizare impuse de stat vizează mai mulți studenți, pe fondul unei crize demografice tot mai severe, a explicat pentru Televiziunea Bulgară,  ministrul Educației, prof. Galin Tsokov. 

El a comentat modificările la legea privind învățământul superior, publicate deja pentru dezbatere publică, care elimină taxele în învățământul de stat pentru toate specializările începând cu semestrul al doilea al anului universitar în curs. În ultimii ani, numărul studenților din Bulgaria a scăzut, la fel ca și ponderea tinerilor absolvenți de învățământ superior cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani. Analizele arată că, în următorii 4-5 ani, criza demografică se va resimți și mai grav. 

În acest context, eliminarea taxelor de școlarizare urmărește să facă învățământul superior mai ușor de trecut și mai accesibil, a spus Tsokov. Potrivit ministrului, eliminarea taxelor nu înseamnă automat o scădere a calității.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

După incendii și secetă vin inundațiile – care este soluția de prevenire?

După incendii și secetă vin inundațiile – care este soluția de prevenire? Fostul ministru al mediului Borislav Sandov: Zona arsă prezintă riscul unor noi dezastre Toată vara, și chiar și acum, Bulgaria s-a luptat cu numeroase incendii – în câmpuri și..

publicat în 23.09.2025 la 15:30

Un număr record de lucrători din terțe țări, au primit permise de muncă

Din cauza lipsei forței de muncă, tot mai mulți angajatori bulgari aduc lucrători din străinătate, potrivit datelor Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă.  În 2025 au fost eliberate peste 35 000 de permise.  „Anul acesta va fi un an record în ceea..

publicat în 23.09.2025 la 09:30

Prima zi de toamnă: cer senin și 27-32 °C

Prognoza meteo pentru 23 septembrie 2025 Prima zi de toamnă: cer senin și 27-32 °C Noaptea va fi senină și în general calmă. Marți dimineață, vor fi creșteri temporare ale acoperirii norilor și vizibilitate redusă în unele zone joase și în regiunile..

publicat în 22.09.2025 la 17:00