Pe 17 aprilie, violoncelistul român Anton Niculescu și dirijorul turc Hakan Șensoy vor urca pe scena Sălii de concerte a orașului Vratsa împreună cu orchestra simfonică locală.
Concertul face parte din programul de primăvară al instituției culturale. Violoncelistul român va cânta pe un instrument unic, Pietro Guarnieri Mantua din 1709.
Punctul de legătură dintre cei doi muzicieni este activitatea lor la Scala din Milano, unde Niculescu a fost liderul grupului de violonceliști, iar Șensoy a fost primul și singurul dirijor turc care a urcat pe scena celebrului teatru de operă.
22 de coruri din Bulgaria, Serbia și Angola vor participa la ediția din acest an a Festivalului coral internațional „Sunetele Mării Negre", care va avea loc în Balcic, în perioada 12-16 iunie. Pe lângă cele patru seri de festival, pe durata..
Burgas este gazda primului Festival Internațional de Literatură de la Marea Neagră. De astăzi și până pe 9 iunie vor avea loc lecturi și întâlniri profesionale cu participarea a peste 50 de scriitori, traducători, editori, agenți literari din Turcia,..
Dă viață păpușilor din lemn, dar ele sunt cele care, pline de energia creatorului lor, încep să-i controleze destinul cu sfori invizibile, ca într-un teatru de păpuși adevărat. Și toți împreună creează o atmosferă magică în care poezia, filosofia și..
Tezaurul de aur de la Panaghiuriște este un patrimoniu național care trebuie arătat lumii, motiv pentru care cred că locul său este în Muzeul Național de..
În zilele premergătoare marii sărbători creștine a Rusaliilor, Biserica Sfânta Sofia - Înțelepciunea lui Dumnezeu din Sofia găzduiește, în perioada 19-23..