Mii de mineri și lucrători din energie, membri ai celor două sindicate principale, Confederația Sindicatelor Independente din Bulgaria (KNSB) și sindicatul "Podkrepa", s-au adunat în zona dintre clădirile Adunării Naționale și Consiliului de Miniștri.
Demonstranții au cerut ca Parlamentul să voteze amânarea liberalizării pieței energiei electrice pentru consumatorii casnici cu cel puțin încă trei ani - din 2026 până în 2029.
"Lucrez la Centrala Termoelectrică 'Bobov Dol'. Dacă se închid minele de cărbune, se vor închide și centralele termice. Nu știu unde ne vom duce, nu avem alternative. Primele 160 de persoane au fost deja concediate la termocentrală Marița Iztok. Bineînțeles că suntem îngrijorați pentru ei și pentru noi înșine", a declarat pentru BNR unul dintre protestatari.
Potrivit manifestanților, tranziția ecologică nu este una corectă, deoarece muncitorilor concediați li se oferă locuri de muncă care nu corespund abilităților lor - ca bucătari și vânzători. De asemenea, nu li se plătesc cele 36 de salarii promise drept compensație.
Compania petrolieră rusă Lukoil a anunțat că a acceptat oferta grupului elvețian Gunvor de a achiziționa activele internaționale ale LUKOIL International GmbH. Filiala Lukoil deține toate activele grupului din străinătate. Lukoil s-a angajat să nu..
Venitul net lunar necesar pentru subzistența unui lucrător care locuiește singur în septembrie 2025 este de 1547 leva (748 euro). Pentru o familie de trei membri cu un copil sub 14 ani, sunt necesari 2785 leva (1346 euro). Acest lucru a fost anunțat de..
Secțiunea bulgară a Coridorului vertical de gaze va fi finalizată până la sfârșitul anului 2026, afirmă ministrul Energiei Proiectul Coridorului vertical de gaze din Bulgaria este pe cale să fie finalizat până la sfârșitul anului 2026, potrivit..
Comisia Europeană a aprobat 70 de proiecte în întreaga UE , în valoare de peste 600 de milioane de euro, pentru a sprijini combustibilii alternativi și a..
PIB-ul Bulgariei va crește cu 3% în acest an, potrivit prognozei economice de toamnă a Comisiei Europene, conform BTA. Prognoza reprezintă o revizuire în..
Bulgarii consumă mai puțină pâine, brânză și legume, dar mai multe fructe, potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică privind..