Bulgaria a găzduit pentru prima dată Olimpiada Europeană de Fizică (EuPhO), ajunsă la cea de-a IX-a ediție, un eveniment prestigios care a reunit elevi excepționali din peste 40 de țări. Deschiderea oficială a avut loc în prezența ministrului Educației,..
Cei mai vinovați în cazul azilelor ilegale pentru vârstnici din Bulgaria, care oferă condiții deplorabile rezidenților lor, sunt instituțiile competente. Acest lucru reiese din rezultatele unui sondaj telefonic rapid și independent realizat de agenția..
Asociația „Descendenții refugiaților și migranților din teritoriul Macedoniei de Nord” a trimis o declarație privind cazul lui Lubcio Gheorghievski, președintele defunctei asociații „Clubul Cultural Ivan Mihailov” din Bitola. Protest în fața..
Încă nu avem euro, dar informația că s-ar putea să îl avem inspiră anumite entități de pe piață, a declarat premierul Rosen Jeliazkov la deschiderea..
Salata Shopska, preparatul emblematic al Bulgariei, a fost inclusă de publicația CNN în topul celor mai bune 24 de salate la nivel global, potrivit unui..
Aeroportul „Vasil Levski” din Sofia a primit premiul ACI EUROPE „Cel mai bun aeroport din Europa” la categoria aeroporturi cu un trafic de 5-10 milioane..