Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Aripa formațiunii DPS din jurul lui Ahmed Dogan a cerut păstrarea mărcii DPS

Foto: BTA

Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți a lui Ahmed Dogan a depus o cerere la Oficiul de Brevete pentru păstrarea mărcii „DPS - Drepturi și Libertăți”, au confirmat surse pentru BNR. Cererea a fost depusă pe 29 iulie anul acesta și au fost achitate taxele de stat necesare pentru această solicitare. 
Nu este clar dacă cererea va fi soluționată înainte de înregistrarea listelor Mișcării pentru viitoarele alegeri parlamentare anticipate din 27 octombrie și dacă acest lucru va afecta care dintre cele două formațiuni DPS se va înregistra listele la Comisia Electorală Centrală. 
DPS a participat în mod repetat la alegerile din Bulgaria,  începând din 1990 și a jucat adesea un rol-cheie în guvernarea țării, deși nu a câștigat niciodată un scrutin. Cu toate acestea, acum două luni, partidul s-a împărțit în două. Unii dintre membrii săi s-au unit în jurul copreședintelui Delyan Peevski, iar alții - în jurul liderului onorific și fondatorului DPS, Ahmed Dogan.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

GERB își menține poziția de primă forță politică

În cazul unor alegeri anticipate, aproape o treime dintre alegătorii bulgari ar vota pentru coaliția GERB–SDS – 27,4%. Pe locul următor se află „DPS – Un nou început”, cu 17,5%. Sondajul a fost realizat de programul independent de cercetare al „Gallup..

publicat în 15.10.2025 la 12:30

Parlamentul Bulgariei nu a reușit să țină o ședință din cauza lipsei cvorumului

Parlamentul Bulgariei nu a reușit să țină o ședință pe 15 octombrie. ”Următoarea ședință va avea loc mâine, la ora 9”, a anunțat președinta Adunării Naționale, Natalia Kiselova. Doar 61 de deputați s-au înregistrat pentru participare în timpul primei..

publicat în 15.10.2025 la 12:00

Liderul GERB vorbește despre reformatarea majorității de guvernare

”Nu vom mai contribui la asigurarea cvorumului în Parlament”, a declarat Boiko Borisov, liderul GERB, partidul care deține mandatul pentru guvernul format de majoritatea parlamentară. Declarația sa, făcută în fața grupului parlamentar al partidului și a..

publicat în 15.10.2025 la 10:00