Sute de cetățeni au protestat aseară în așa-numitul triunghi al puterii din Sofia, unde se află clădirile Adunării Naționale, Consiliului de Miniștri și Președinției, cu solicitarea de încetare a procedurii pentru alegerea procurorului general.
”Pentru a doua oară consecutiv există un singur candidat pentru funcția de procuror general și din nou vedem un laureat al Institutului Superior al Ministerului de Interne. Nu avem nimic împotriva acestui institut, dar să pregătească personal pentru Ministerul de Interne, poliție sau lupta împotriva infracțiunilor, dar nu pentru procuratură”, a declarat Emil Gheorghiev de la Inițiativa «Justiție pentru toți», organizator al protestului sub titlul «#Cine regrupează procurorii șefi».
”Protestez pentru că există un singur candidat și că el este extrem de nepotrivit. Uitați-vă la educația lui, uitați-vă la munca lui, uitați-vă la acțiunile lui”, a spus un alt protestatar.
Persoanele care s-au adunat la protest au inițiat o petiție pentru a opri procedura.
La ultima sa reuniune, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii l-a nominalizat pe Borislav Sarafov, care îndeplinește funcțiile de procuror-șef după eliberarea anticipată a lui Ivan Geșev. Deși mandatul consiliului a expirat, acesta trebuie să aleagă un nou procuror-șef pe 16 ianuarie anul viitor.
„Fac apel la toți reprezentanții Mișcării pentru Drepturi și Libertăți din administrația locală – primari și consilieri municipali – să asigure securitatea și previzibilitatea pentru cetățeni și să ia măsurile necesare pentru a menține toate taxele și..
„În calitate de stat membru al UE și aliat în NATO, Bulgaria este pregătită să participe la găsirea de soluții pentru pace și securitate”, a decarat premierul Rosen Jeliazkov la reuniunea informală a liderilor statelor și guvernelor din UE. Potrivit..
Cercetătorii bulgari și chinezi au discutat despre cooperarea științifică în cadrul unui forum organizat vineri la Sofia, la care au participat reprezentanți ai Academiei Bulgare de Științe (BAS), oficiali guvernamentali, economiști și personalități..