Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Patronatele și-au prezentat opiniile cu privire la îmbunătățirea mediului de afaceri

Foto: BTA

„Stabilitatea financiară și fiscală a fost zdruncinată în ultimii ani, este bine că s-a format un guvern”, a declarat Vasil Velev, președintele Asociației Capitalului Industrial, la conferința generală de presă a patronatelor.

„România era  foarte aproape de noi în ceea ce privește ponderea datoriei în PIB. Acolo sunt deja probleme, salariile și pensiile sunt înghețate pentru acest an acolo. Trebuie să facem corecții pe parcurs, inclusiv în bilanțul pentru tranziția la energia verde, noi îi spunem și racket verde”, a spus Velev. 

Dobri Mitrev de la Asociația Industrială Bulgară a cerut continuarea luptei împotriva economiei gri. 65 de miliarde de leva (33 de euro) sau 32% este ponderea economiei gri, ceea ce este alarmant, a subliniat antreprenorul. 

În ceea ce privește politica socială, omul de afaceri a insistat asupra abrogării articolului 244 din Codul muncii și a introducerii unui mecanism transparent de negociere și stabilire a salariului minim în țară, au raportat BGNES și BTA.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Prețurile proprietăților imobiliare de pe litoralul Mării Negre au continuat să crească, deși mai treptat

Piața imobiliară din Bulgaria a crescut constant în ultimii ani. S-a vorbit despre o bulă a prețurilor, umflată la proporții serioase în momentul pandemiei, deși așteptările ca aceasta să se spargă au rămas fără rezultat. Dimpotrivă. Bulgarii tind să..

publicat în 03.04.2025 la 14:00

Industria bulgară a conservelor are acum propria sa zi de sărbătoare

Pentru prima dată, astăzi, 3 aprilie, va fi sărbătorită Ziua industriei bulgare a conservelor. Evenimentul va avea loc la Universitatea de Tehnologie Alimentară din Plovdiv. Va avea loc,de asemenea, o masă rotundă cu tema „Industria conservelor în..

publicat în 03.04.2025 la 10:30

Creștere salarială de 50% în spitalele de psihiatrie de la 1 mai

Salariile angajaților din spitalele de psihiatrie de stat urmează să fie majorate cu 50% de la 1 mai anul curent, a decis Comisia parlamentară pentru sănătate. Deputații au însărcinat doi miniștri - al Sănătății și al Finanțelor - să întreprindă acțiuni..

publicat în 03.04.2025 la 08:45