Consiliul de Miniștri a aprobat o foaie de parcurs pentru finalizarea autostrăzii Struma. Conform calendarului, în februarie 2025 urmează să fie lansată o licitație deschisă pentru proiectarea preliminară pentru tronsonul Simitli-Kresna nefinalizat. Traseul va fi construit în afara defileului Kresna. În iunie urmează să se încheie un contract cu antreprenorul, iar proiectul de investiții ar trebui să fie gata până în decembrie 2027. Secțiunea lungă de 14 kilometri ar trebui să fie gata până în iunie 2031. După această dată, drumul E-79 prin Defileul Kresna va fi considerat doar suplimentar, un drum local, și nu va face parte din banda de vest a autostrăzii.
Finalizarea autostrăzii Struma are legătură și cu securitatea națională, afirmă guvernul, deoarece asigură conectivitatea de transport cu România și Grecia, care sunt membre ale UE și ale NATO.
Joi, 13 februarie, Federația Consumatorilor din Bulgaria, mișcarea „Sistemul ne omoară” și Uniunea Pensionarilor Uniți a lansat un apel la boicot împotriva prețurilor ridicate din lanțurile alimentare, urmând exemplul croaților. De asemenea, s-a cerut..
The Economist organizează un forum dedicat economiei bulgare Revista The Economist organizează astăzi la Sofia un forum dedicat dezvoltării economiei bulgare. Evenimentul reunește reprezentanți ai instituțiilor de stat, ai mediului de afaceri și ai..
Ministrul Sănătății, Silvi Kirilov, a ordonat o analiză cuprinzătoare a cadrului de reglementare în domeniul medicinei estetice. În paralel, au început inspecții cu caracter extraordinar în întreaga țară pentru serviciile medicale nereglementate din..
Cu 197 de voturi „pentru”, Adunarea Națională a aprobat în unanimitate, în primă lectură, interzicerea totală a importului, comerțului, furnizării,..
200 de miliarde de euro vor fi disponibile pentru dezvoltarea inteligenței artificiale în Europa, iar Bulgaria ar trebui să profite la maximum de această..
Universitatea Tehnică din Sofia se distinge în peisajul educațional bulgar prin oferirea de programe de licență și masterat nu doar în bulgară, ci și în..