Partidul parlamentar Renaștere organizează un protest pe 22 februarie 2025 în fața Băncii Naționale a Bulgariei împotriva intrării Bulgariei în zona euro și pentru păstrarea levului bulgar.
Alte partide și organizații civile sunt așteptate să se alăture.
”Ne așteptăm ca zeci de mii de bulgari să iasă și să apere suveranitatea financiară a statului ”, a declarat deputatul Deyan Nikolov din Renaștere în cadrul unei conferințe de presă. Partidul naționalist nu exclude acțiuni extreme.
Potrivit lui Nikolov, 600.000 de bulgari cer organizarea unui referendum pentru păstrarea leului bulgar. El îl citează pe economistul Steve Hanke, cunoscut drept „părintele consiliului monetar din Bulgaria”, care a declarat săptămâna trecută la o masă rotundă din Adunarea Națională organizată de Renaștere că Bulgaria ar trebui să își păstreze consiliul monetar.
Partidul MIR, care s-a declarat, de asemenea, împotriva intrării Bulgariei în zona euro, a cerut demisia vicepremierului Atanas Zafirov din cauza declarației acestuia că „levul bulgar este doar un cupon” și că protejarea levului bulgar nu înseamnă protejarea suveranității naționale, a relatat reporterul BNR Maria Fileva.
În acest moment, nu există o amenințare imediată pentru Bulgaria, pe fondul conflictului militar în curs de extindere dintre Israel și Iran. Guvernul bulgar își exprimă îngrijorarea cu privire la tensiunile crescânde din regiune și la riscurile..
Parlamentul bulgar a adoptat Legea privind falimentul personal, care este o cerință a UE pentru a se putea efectua a doua plată în cadrul Planului de redresare și reziliență. Textele prevăd că un debitor care nu își îndeplinește obligațiile, care sunt..
Provocările cu care se confruntă sectorul energetic din Bulgaria și din regiune au fost discutate de ministrul Energiei, Jecio Stankov, și de vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru o tranziție curată, echitabilă și competitivă, Teresa..
După o serie de cover-uri de succes ale unor hituri (cum ar fi „Istina” de Milena și „Nyama kak” de Antibiotica), DEEP ZONE Project deschide vara cu o..
Astăzi îmi depun demisia din funcția de membru al parlamentului bulgar. O fac cu convingerea că fac ceea ce trebuie, a scris pe Facebook fostul..
Creștere cu 30% a traficului la punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas dintre Bulgaria și Grecia de la intrarea în spațiul Schengen Un..