Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Parlamentul urmează să dezbată o declarație împotriva acțiunilor Partidului Renașterea

2
Foto: BTA

Între clădirile Parlamentului și Banca Națională a Bulgariei are loc un protest împotriva adoptării monedei euro. Pe pancartele protestatarilor se pot citi mesaje precum „Leva este un simbol al independenței”, „Nu vrem euro” și „Tribunalul Poporului pentru Curtea Constituțională”. Alături de drapelul național bulgar, este arborat și cel rusesc. Protestatarii solicită organizarea unui referendum pentru menținerea monedei leva.

Parlamentul a inclus pe ordinea de zi analizarea unei declarații ce condamnă acțiunile agresive și sistematice ale Partidului Renașterea, considerate o tentativă de subminare a statului de drept democratic din Bulgaria și de deviere a țării de la parcursul său european.

Toshko Yordanov, membru al partidului „Există un astfel de popor”, a cerut colegilor să nu dea curs unei astfel de declarații, argumentând că Partidul Renașterea nu merită atenție. „Prin această declarație, vom glorifica niște lumpeni, ceea ce este complet inutil”, a declarat el.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Galerie

Mai multe din categorie

Delian Dobrev

Partidele de la guvernare vor să limiteze exportul anumitor combustibili pentru a evita speculațiile

Majoritatea de la guvernare a introdus un proiect de lege care limitează exportul de motorină și combustibil pentru aviație. „Aceasta este o măsură temporară. Există combustibil pentru lunile următoare, fără a lua în calcul rezerva de stat”, a declarat..

publicat în 31.10.2025 la 15:00
Gheorg Gheorghiev

Ministrul bulgar de externe solicită o prezență mai puternică a aliaților în Marea Neagră

Federația Rusă nu a demonstrat că este pregătită să realizeze pacea. Marea Neagră este o zonă de frontieră cu războiul. Ea trebuie să beneficieze de atenția absolută a aliaților. Dorim o prezență mai mare a acestora în Marea Neagră. Acesta a fost mesajul..

publicat în 31.10.2025 la 13:15

Liderul GERB susține demisia șefului comisiei antimafia

Deputații l-au ales pe Kostadin Anghelov, membru al GERB, în funcția de vicepreședinte al parlamentului. 132 de deputați au votat „pentru”, 53 au votat „împotrivă” și 11 s-au abținut. Anghelov o înlocuiește pe Raya Nazaryan, membră a GERB, care a fost..

publicat în 30.10.2025 la 14:45