Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Protest împotriva adoptării monedei euro are loc în centrul Sofiei

Protest în apărarea leilor în fața clădirii Adunării Naționale
Foto: BTA

Un protest împotriva adoptării monedei euro are loc între clădirile Parlamentului bulgar și Banca Națională a Bulgariei, în centrul Sofiei. ”Leul este un simbol al independenței”, ”Nu vrem euro”, ”Curtea Poporului pentru Curtea Constituțională”, se poate citi pe pancartele protestatarilor. Pe lângă drapelul național bulgar, este fluturat și drapelul rusesc.

Protestatarii cer organizarea unui referendum pentru păstrarea leului bulgar.


Parlamentul a inclus pe ordinea sa de zi discutarea unei declarații împotriva acțiunilor agresive sistematice ale partidului parlamentar Renaștere, ca o încercare de a submina ordinea juridică democratică din Bulgaria și de a o deturna de la parcursul său european.

Toșko Iordanov din partea partidului Există un Astfel de Popor” (ITN) a cerut deputaților să nu se ocupe de o astfel de declarație, deoarece, în cuvintele sale, partidul Renaștere nu merită o astfel de atenție. ”Cu o astfel de declarație, vom glorifica unele persoane dubioase, ceea ce este absolut inutil”, a subliniat el.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Introducerea euro la miezul nopții de Revelion îi pune în dificultate pe proprietarii de restaurane

Proprietarii de restaurante și hotelieri, ale căror unități vor primi clienți în noaptea de Revelion, avertizează că sunt foarte îngrijorați cu privire la modul în care vor fi gestionate plățile și raportarea veniturilor. Până la miezul nopții, ei..

publicat în 29.10.2025 la 12:00
Vania Grașkina-Minceva

Se înregistrează o creștere a cererilor de recunoaștere a diplomelor obținute de studenți în străinătate

Cererile de recunoaștere a studiilor superioare obținute în străinătate s-au dublat. Acest lucru a fost anunțat de Vania Grașkina-Minceva, director executiv al Centrului Național de Informare și Documentare, înaintea unei reuniuni a comisiei parlamentare..

publicat în 28.10.2025 la 14:45

Școala bulgară „Azbuka” din Dublin lansează „Atelierul creativ”

Elevii școlii bulgare „Azbuka” din Dublin vor avea ocazia să participe la o nouă activitate, a anunțat instituția pe pagina sa de Facebook. Începând cu 1 noiembrie, aceștia își vor putea dezvolta imaginația și abilitățile creative lucrând cu materiale..

publicat în 28.10.2025 la 11:30