Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Vot de neîncredere eșuat în guvernul premierului Jeliazkov

Rosen Jeliazkov
Foto: BTA

Primul vot de neîncredere în guvernul lui Rosen Jeliazkov a fost, cum era de așteptat, fără succes. 150 de deputați au respins votul înaintat de grupurile parlamentare Renaștere, Sabie și Măreție cu privire la eșecul în politica externă. 54 de deputați au votat „pentru” vot. Pentru ca votul să treacă, cererea trebuia să fie susținută de minimum 121 de voturi. Chiar și atunci când a prezentat cererea de vot, liderul Renaștere, Kostadin Kostadinov, a recunoscut că aceasta era matematic sortită eșecului.

După vot, prim-ministrul Rosen Jeliazkov a mulțumit de la tribuna parlamentului pentru sprijin. ”Prin aceasta, ați susținut perspectiva europeană pentru Bulgaria și perspectiva dezvoltării democratice”, a spus el.

În centrul dezbaterilor privind votul de ieri s-au aflat politica Bulgariei față de războiul din Ucraina și poziția țării față de moartea căpitanului Marin Marinov, angajat al ONU, în Gaza. În timp ce Renaștere își apărau motivele, deputații PP-DB au părăsit demonstrativ sala de plen și au anunțat că nu vor sprijini o cerere de răsturnare a guvernului înainte de aderarea Bulgariei la zona euro, dar că ei înșiși vor solicita un vot de neîncredere ”în momentul în care Bulgaria va primi o dată pentru aderare”.

Renaștere și Sabie au anunțat deja că se gândesc să depună noi cereri de vot de neîncredere. Cabinetul Jeliazkov a depus jurământul pe 16 ianuarie anul acesta.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria se va alătura zidului de drone de-a lungul frontierelor estice ale UE

Bulgaria se va alătura zidului de drone pe care Uniunea Europeană intenționează să-l creeze în curând de-a lungul frontierelor sale estice. Ministrul Apărării, Atanas Zapryanov, a confirmat știrea la Veliko Tarnovo, care a fost anunțată de purtătorul de..

publicat în 23.09.2025 la 16:15

Guvernul bulgar dorește să atragă investitori americani din statul Utah

Bulgaria este interesată în special de parteneriate în domeniul inteligenței artificiale și al tehnologiilor pentru drone, a declarat premierul Rosen Jeliazkov în SUA. El a condus delegația bulgară la o întâlnire cu reprezentanți ai statului Utah, a..

publicat în 23.09.2025 la 13:30

Sofia cere încetarea imediată a agresiunii și provocărilor rusești

Bulgaria insistă ca Federația Rusă să înceteze imediat provocările împotriva vecinilor săi și agresiunea împotriva Ucrainei și să respecte cu strictețe dreptul internațional și Carta ONU, a declarat  ministrul de Externe Georg Georgiev, care a..

publicat în 23.09.2025 la 10:30