Sâmbătă va începe cu soare în estul și în unele regiuni izolate din vestul Bulgariei. În restul țării va fi înnorat. Vor fi precipitații în centrul Bulgariei și în jumătatea vestică a țării. Precipitațiile vor fi mai abundente în unele zone din sud-vestul Bulgariei. Temperaturile maxime vor fi de 20-25 °C, în Sofia în jur de 20 °C.
Peste munți se vor forma nori cumulus și cumulonimbus, iar în cea mai mare parte a jumătății vestice a țării vor fi averse, fiind prevăzute ploi mai abundente peste munții din sud-vestul Bulgariei. Vântul va sufla moderat din nord-nord-est. Temperatura maximă la altitudinea de 1.200 m va fi de aproximativ 13 °C, iar la 2.000 m de aproximativ 7 °C.
Pe coasta Mării Negre, vremea va fi predominant însorită până la prânz; vor fi nori semnificativi în partea sudică a litoralului. În jurul prânzului și după-amiaza, norii se vor densifica semnificativ, dar nu sunt prevăzute precipitații. Temperatura maximă va fi de 19-23° C, temperatura apei mării de 16-19° C.
Editat de Diana Țankova
Tradus și publicat de Vlad Mitev
Foto: BTA
Unitățile Armatei Terestre, Forțelor Aeriene, Forțelor Navale, Comandamentului Comun al Forțelor Armate și Comandamentului Comun al Operațiunilor Speciale din Bulgaria vor organiza zile ale porților deschise dedicate copiilor, cu prilejul Zilei..
În cadrul unei operațiuni coordonate desfășurate pe 8 mai 2025, autoritățile bulgare și turce au arestat doi cetățeni bulgari pentru presupusa implicare într-o rețea organizată de trafic de migranți care opera de-a lungul așa-numitei „rute balcanice”...
Majoritatea bulgarilor sunt optimiști cu privire la UE. Ei se așteaptă ca comunitatea să asigure în primul rând pacea. Acesta este rezultatul datelor Eurobarometru prezentate de Comisia Europeană, conform BTA. 63% dintre bulgari susțin ideea..