Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Casa Bulgară din Vinga a sărbătorit 25 de ani de existență a ansamblului Balgarce

Foto: FB Ambasada R. Bulgaria în România

Cu o sărbătoare emoționantă, ansamblul Bulgarce din Vinga, România, a sărbătorit 25 de ani de existență. În cele două zile consecutive de sărbătoare, curtea Casei Bulgărești din Vinga s-a dovedit a fi prea mică pentru cei peste 450 de oaspeți ai evenimentului, la care a participat și ambasadorul Bulgariei, Radko Vlaykov, au anunțat reprezentanții Ambasadei Bulgariei la București.

„Pentru ca sărbătoarea să fie completă, pe lângă impecabilul spectacol de gală al ansamblului Bulgarce, am asistat și la interpretări colorate și variate ale bulgarilor, românilor, sârbilor și maghiarilor. Toți au cântat, au dansat și au sărbătorit împreună în această sărbătoare a toleranței, a hărniciei și a patriotismului! O impresie excelentă au lăsat și oaspeții din Bulgaria – Școlile de Dans pentru Copii „În Șopluka”, care au găsit ospitalitatea bulgară în Vinga!”, notează Ambasada Bulgariei

Oaspeții oficiali ai evenimentului, pe lângă ambasadorul Radko Vlaykov, au fost Georgi Nakov, deputat în Parlamentul României din partea minorității bulgare, Ioan Negrei, primarul localității Vinga, și Ognjen Krstic, deputat al minorității sârbe în Parlamentul României.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Opera din Ruse aduce baletul „Carmen” pe scena Bucharest Opera Festival

Opera din Ruse va reprezenta Bulgaria la prestigiosul Bucharest Opera Festival cu spectacolul de balet „Carmen”, programat pentru data de 19 iunie, de la ora 19:00, pe scena Operei Naționale din București. Evenimentul face parte din festivalul care are..

publicat în 18.06.2025 la 09:30

Bust-monument al lui Stefan Caradja, va fi ridicat în Tulcea, România

Ambasadorul Bulgariei în România, Radko Vlaykov, și primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, au semnat la București un acord pentru construirea unui bust-monument al lui Stefan Caradja. S-a convenit ca acesta să fie inaugurat până la sfârșitul anului..

publicat în 12.06.2025 la 10:30
Teatrul Național Ivan Vazov

Spectacolul „Iona” de Marin Sorescu, în regia lui Silviu Purcărete, ajunge la Sofia în turneu internațional

Premiera mondială a monospectacolului „Iona” de Marin Sorescu, în regia lui Silviu Purcărete, realizată în parteneriat între Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu și Tokyo Metropolitan Theatre, face parte dintr-un amplu turneu internațional care va..

publicat în 04.06.2025 la 13:30