Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Eurogrup a recomandat Bulgariei să adopte moneda euro începând cu 1 ianuarie 2026

Foto: iStock

Eurogrup a recomandat în unanimitate ca Bulgaria să devină cel de-al 21-lea stat membru al zonei euro. Țările din zona monetară comună recomandă Consiliului UE ca acest lucru să se întâmple începând cu 1 ianuarie anul viitor. Miniștrii de finanțe din zona euro au fost de acord cu evaluările pozitive date de Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană privind îndeplinirea cerințelor de către Bulgaria, se arată într-un comunicat al Eurogrupului, citat de BTA.

Consiliul UE trebuie să aprobe vineri, 20 iunie, o scrisoare adresată Consiliului European pentru demararea procedurii. Săptămâna viitoare, Consiliul European va discuta acest subiect, iar procesul se va încheia la 8 iulie cu votarea avizului în Parlamentul European și adoptarea de către Consiliul UE a ultimelor decizii necesare.

La reuniunea de la Luxemburg, Bulgaria a fost reprezentată de ministrul Finanțelor, Temenuzhka Petkova, și de guvernatorul Băncii Naționale, Dimitar Radev.

Înaintea forumului, președintele Eurogrupului, Pascal Donahue, și Comisarul european pentru Economie, Valdis Dombrovskis, au respins temerile că aderarea Bulgariei la zona euro ar putea duce la o inflație serioasă și la creșterea prețurilor în țară. Ca argument, ei au invocat angajamentul Sofiei de a conduce o politică bugetară rațională și sigură. 

Redactor: Ivo Ivanov

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Euro vine: efecte și dezavantaje

Cel mai important pas către aderarea Bulgariei la zona euro a fost făcut – această țară a primit confirmarea oficială că a îndeplinit toate criteriile necesare în rapoartele de convergență ale Băncii Centrale Europene și ale Comisiei Europene, publicate..

publicat în 05.06.2025 la 17:00

Creștere de 11% a salariului mediu în Bulgaria

Salariul mediu în Bulgaria, în primul trimestru al acestui an, a ajuns la 2443 leva (aproximativ 1249 euro), înregistrând o creștere de 11% față de aceeași perioadă din 2024, potrivit datelor Ministerului Muncii, transmise de reporterul BNR, Tsvetelina..

publicat în 05.06.2025 la 11:30

Rosen Zhelyazkov: Beneficiile aderării la zona euro se vor resimți timp de decenii

Aderarea la zona euro – acolo unde se află cele 20 de mari economii ale Europei – va avea efecte pe termen lung, de 10, 20 sau chiar 30 de ani, a declarat premierul Rosen Zhelyazkov pentru BNT, citat de BTA. Potrivit acestuia, avantajele pe termen lung..

publicat în 05.06.2025 la 10:30