Eurogrup a recomandat în unanimitate ca Bulgaria să devină cel de-al 21-lea stat membru al zonei euro. Țările din zona monetară comună recomandă Consiliului UE ca acest lucru să se întâmple începând cu 1 ianuarie anul viitor. Miniștrii de finanțe din zona euro au fost de acord cu evaluările pozitive date de Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană privind îndeplinirea cerințelor de către Bulgaria, se arată într-un comunicat al Eurogrupului, citat de BTA.
Consiliul UE trebuie să aprobe vineri, 20 iunie, o scrisoare adresată Consiliului European pentru demararea procedurii. Săptămâna viitoare, Consiliul European va discuta acest subiect, iar procesul se va încheia la 8 iulie cu votarea avizului în Parlamentul European și adoptarea de către Consiliul UE a ultimelor decizii necesare.
La reuniunea de la Luxemburg, Bulgaria a fost reprezentată de ministrul Finanțelor, Temenuzhka Petkova, și de guvernatorul Băncii Naționale, Dimitar Radev.
Înaintea forumului, președintele Eurogrupului, Pascal Donahue, și Comisarul european pentru Economie, Valdis Dombrovskis, au respins temerile că aderarea Bulgariei la zona euro ar putea duce la o inflație serioasă și la creșterea prețurilor în țară. Ca argument, ei au invocat angajamentul Sofiei de a conduce o politică bugetară rațională și sigură.
Redactor: Ivo Ivanov
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
În ședința de ieri, guvernul a aprobat proiectul de buget de stat pentru 2026, care, în mod fără precedent, nu a primit sprijinul angajatorilor. Potrivit președintelui Camerei de Comerț și Industrie a Bulgariei, Țvetan Simeonov, depunerea bugetului..
„Toate stațiile din rețeaua de distribuție „Lukoil” funcționează și vor continua să funcționeze în mod normal.” Acest lucru este menționat într-un comunicat de presă al companiei cu privire la informațiile difuzate în unele mass-media despre încetarea..
Adunarea Națională a Bulgariei a aprobat în mod definitiv modificările la Legea privind eficiența energetică, prin care se înființează Fondul Național pentru Decarbonizare. Noua structură va sprijini gospodăriile în implementarea măsurilor legate de..