Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

România a preluat comanda grupului de luptă împotriva minelor din Marea Neagră, alături de Bulgaria și Turcia

Foto: mod.bg

În cadrul unei ceremonii desfășurate în orașul Constanța, Bulgaria a predat României comanda Grupului naval de luptă împotriva minelor din Marea Neagră (MCM Black Sea), a anunțat centrul de presă al Ministerului Apărării. 

Principiul comenzii prin rotație este prevăzut în Memorandumul privind crearea Grupului de luptă împotriva minelor. A avut loc și cea de-a treia reuniune a organului superior de conducere al MCM Black Sea – Comitetul Grupului de luptă împotriva minelor din Marea Neagră, format din comandanții forțelor navale ale Bulgariei, României și Turciei.

„Analiza activității operaționale a grupului până în prezent demonstrează utilitatea inițiativei și confirmă angajamentul reciproc al Bulgariei, României și Turciei față de siguranța și securitatea navigației în regiunea noastră”, a declarat comandantul Forțelor Navale Bulgare, contraamiralul Kiril Mihaylov. 

La ceremonie au participat vice-premierul și ministrul apărării al României, Ionuț Moșcanu, șeful Statului Major al Apărării, generalul Georgică Vlad, ambasadorii Bulgariei și Turciei.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

România dorește accelerarea construcției unui nou pod către Bulgaria, în apropiere de Ruse

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut o discuție telefonică cu prim-ministrul Bulgariei, Rossen Jeliazkov. Cei doi oficiali au discutat despre consolidarea cooperării bilaterale, cu accent pe proiectele de transport și pe îmbunătățirea..

publicat în 12.09.2025 la 08:30

O nouă rută aeriană directă între București și Sofia, din 1 octombrie

Compania românească AnimaWings a anunțat lansarea unei rute aeriene directe între București și Sofia, care va deveni operațională începând cu 1 octombrie. Evenimentul de prezentare a avut loc aseară, la Ambasada Bulgariei din București, în prezența E.S..

publicat în 11.09.2025 la 11:30

Marea a făcut o nouă victimă – o femeie româncă în vârstă de 58 de ani

În apropierea stațiunii Sunny Beach, o turistă româncă în vârstă de 58 de ani s-a înecat în mare, a informat poliția. Tragicul incident a avut loc pe 28 august, în jurul orei 11 dimineața. Corpul femeii a fost dus pentru autopsie la Departamentul de..

publicat în 29.08.2025 la 11:30