Ahmed Dogan, fondatorul Mișcării pentru Drepturi și Libertăți (DPS), a anunțat lansarea unui nou proiect politic, menit să continue „misiunea istorică” a formațiunii pe care a fondat-o – apărarea drepturilor minorităților, participarea reală la viața politică, garantarea păcii etnice și a suveranității statului bulgar. Mesajul a fost transmis printr-o postare pe pagina de Facebook a Asociației pentru Pace și Stabilitate (APS), adresată susținătorilor săi.
Dogan a declarat că, începând de astăzi, vor avea loc, pe parcursul a trei luni, o serie de consilii centrale pentru înființarea noii formațiuni. În această perioadă de tranziție, conducerea va fi asigurată de un consiliu prezidențial, condus de el însuși, avându-l ca lider executiv pe europarlamentarul Ilhan Kyuchyuk.
În mesajul său, Dogan acuză că DPS a fost deturnat din interior. El afirmă că Delian Peevski a preluat conducerea partidului „fără legitimitate politică, fără coerență ideologică și cu dependențe profunde”, folosind metode care „nu au nimic în comun cu democrația”, precum amenințările, presiunile, controlul instituțiilor și abuzul de putere.
Prin această mișcare, Dogan își propune să revină în prim-planul scenei politice bulgare, cu un nou proiect care să reînvie valorile inițiale ale DPS și să răspundă provocărilor actuale din societatea bulgară.
Tradus și publicat de Iulia BahovskiCu câteva minute înainte ca Adunarea Națională să înceapă a doua și ultima lectură a bugetului de stat pentru 2026, liderul celei mai mari forțe parlamentare, GERB-SDS, Boiko Borisov, a oprit procedura, returnând proiectul de lege pentru revizuire cu..
Parlamentul bulgar a introdus o nouă obligație pentru întreprinderile de stat: implementarea unor sisteme de gestionare a riscului de corupție, care includ desemnarea unui responsabil cu integritatea. Măsura este recomandată de Organizația pentru..
Joi, temperaturile minime vor varia între 3° și 19°C, în zonele estice ajungând la 15-19°C, iar în Sofia la aproximativ 6°C. Ziua va fi înnorată, cu precipitații abundente. Se așteaptă precipitații abundente în regiunile vestice în timpul nopții și în..