Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Ecouri de la reuniunea anuală a Asociației Școlilor Bulgaria din Străinatate (ASBS)

Milen Mitev: Radio Bulgaria este un partener natural al școlilor și ansamblurilor noastre folclorice din străinătate

Foto: Krasimir Martinov

Educația este cheia problemelor nerezolvate ale Bulgariei, cu care ne luptăm de peste trei decenii, ea luminează sufletele și are capacitatea de a pune bazele unei societăți de succes – un rol în care profesorii ocupă o poziție de frunte și trebuie să fie o prioritate pentru țara noastră. Cu aceste cuvinte, directorul general al BNR s-a adresat zecilor de reprezentanți ai centrelor educaționale bulgare din străinătate la deschiderea celei de-a 18-a reuniuni anuale a Asociației Școlilor Bulgare din Străinătate.

”Școlile bulgare din străinătate îndeplinesc încă un rol extrem de important – acela de a păstra limba și cultura bulgară”, – a subliniat Milen Mitev, amintind că datele statistice vorbesc despre „o întreagă Bulgarie în afara Bulgariei” și că tocmai școlile, precum și ansamblurile folclorice bulgare din străinătate sunt acel fir auriu care leagă compatrioții noștri din străinătate. 


Școlile bulgare din străinătate sunt unite de o misiune comună de a păstra identitatea națională

”Voi le mențineți conștiința bulgară, iar datoria noastră, ca mass-media publică, este să fim alături de voi. Să vă ajutăm să vă faceți auzită vocea, să povestim despre realizările și succesele voastre, să dăm glas îngrijorărilor voastre”, a subliniat directorul general al radioului public.

„Este minunat că cele două asociații – Așociația Școlilor Bulgare din Străinatate și Asociația Ansamblurilor Folclorice Bulgare din Străinătate – își organizează întâlnirile simultan la Veliko Tarnovo, pentru că sunt două rețele cu adevărat incredibile ale Bulgariei – ale istoriei și culturii bulgare, ale spiritului bulgar, ale ceea ce leagă toți bulgarii din lume de patria lor”, a adăugat Milen Mitev într-un interviu pentru Radio Bulgaria. – Ambele organizații au foarte mulți membri, atât școli din întreaga lume, cât și ansambluri folclorice, în număr de peste 400. În același timp, aceștia sunt oameni care, doar cu entuziasmul, inima și sufletul lor, reușesc să susțină o întreagă organizație. În majoritatea cazurilor, lucrează în condiții dificile, cu finanțare insuficientă, iar acest lucru nu îi oprește în niciun fel. Consider că sunt un exemplu minunat pentru noi toți, despre cum oamenii se pot dedica pentru a păstra conștiința și spiritul bulgar.”

Milen Mitev cu noul președinte al Asociației Școlilor Bulgare din Străintate Zornița Gogan

Radio Bulgaria este partener media al evenimentului, prin care BNR contribuie la îndeplinirea misiunii sale publice și la sprijinirea bulgarilor din întreaga lume, a reamintit Mitev:

”Tocmai aici Radio Bulgaria are un rol deosebit de important, deoarece, pe de o parte, reflectă viața, succesele și problemele tuturor bulgarilor din lume, iar pe de altă parte, povestește despre Bulgaria întregii lumi în 10 limbi străine. Radio Bulgaria este un partener natural al organizațiilor precum cea a școlilor bulgare și a ansamblurilor folclorice bulgare. Pentru că noi suntem cei care trebuie să le acordăm atenție, să le dăm voce și să le oferim posibilitatea ca atât realizările, cât și provocările lor să fie auzite și conștientizate de mai mulți oameni.”

Milen Mitev cu Ambasadorul Republicii Moldova, E.S. Emil Jacota

Asigurarea informațiilor în limba bulgară pentru compatrioții noștri din Basarabia a fost un punct central al recentei întâlniri dintre Milen Mitev și ambasadorul Republicii Moldova în Bulgaria:

”Cu E.S. Emil Jacotă am discutat despre necesitatea ca comunitatea bulgară din Moldova să aibă mai mult conținut, inclusiv conținut media, în limba bulgară. Mă bucur foarte mult că partea moldovenească înțelege acest lucru și sper că, în viitorul apropiat, Radio Bulgaria va putea difuza mai mult din conținutul său media – creat de programele noastre naționale și regionale și de Radio Bulgaria – pentru a fi accesibil bulgarilor care trăiesc în Moldova. Desigur, vom încerca să facem acest lucru și pentru alte locuri din lume unde există un număr mai mare de bulgari. Nu peste tot este ușor, nu peste tot există relații la fel de bune la nivel de stat, dar cazul Moldovei este, în opinia mea, extrem de pozitiv. Consider că acolo vom găsi înțelegere și vom putea difuza programele noastre compatrioților noștri.

Interviu: Ioan Kolev

Text: E. Karkalanova

Publicare în limba română: Vlad Mitev




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

După incendii și secetă vin inundațiile – care este soluția de prevenire?

După incendii și secetă vin inundațiile – care este soluția de prevenire? Fostul ministru al mediului Borislav Sandov: Zona arsă prezintă riscul unor noi dezastre Toată vara, și chiar și acum, Bulgaria s-a luptat cu numeroase incendii – în câmpuri și..

publicat în 23.09.2025 la 15:30

Un număr record de lucrători din terțe țări, au primit permise de muncă

Din cauza lipsei forței de muncă, tot mai mulți angajatori bulgari aduc lucrători din străinătate, potrivit datelor Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă.  În 2025 au fost eliberate peste 35 000 de permise.  „Anul acesta va fi un an record în ceea..

publicat în 23.09.2025 la 09:30

Prima zi de toamnă: cer senin și 27-32 °C

Prognoza meteo pentru 23 septembrie 2025 Prima zi de toamnă: cer senin și 27-32 °C Noaptea va fi senină și în general calmă. Marți dimineață, vor fi creșteri temporare ale acoperirii norilor și vizibilitate redusă în unele zone joase și în regiunile..

publicat în 22.09.2025 la 17:00