Consulatul de onoare al României va fi deschis la Ruse. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe a Consiliului de Miniștri al Bulgariei. Circumscripția consulară va cuprinde teritoriul regiunilor Ruse, Pleven și Veliko Tarnovo. Autoritățile locale din Ruse reamintesc că ideea a fost lansată în urmă cu doi ani de primarul orașului Ruse, Pencio Milkov, dar lipsa unui guvern stabil a întârziat procesul.
”Ruse este cel mai mare oraș bulgar de pe Dunăre și o punte naturală către România, iar consulatul va facilita relațiile comerciale, investițiile și cooperarea economică între cele două țări. Acesta va facilita afacerile transfrontaliere, va sprijini companiile start-up și oportunitățile de proiecte și investiții comune, precum și procesele administrative pentru cetățeni. Mulțumesc statului român pentru încrederea acordată orașului Ruse. Împreună putem transforma regiunea noastră într-un model de dezvoltare transfrontalieră în Europa”, a comentat Milkov.
Funcția de consul onorific va fi îndeplinită de juristul Victor Gugușev, președinte al Consiliului de administrație al Camerei de Comerț Bulgaro-Română.
Școala duminicală bulgară „Yordan Yovkov” din București, România, participă și în acest an la frumoasa inițiativă a Primăriei Gabrovo „Primește-mă la țară”, a anunțat Ambasada Bulgariei în România pe pagina sa de Facebook, fără a omite superlativele: „Vă..
O nouă bandă pentru camioane grele de peste 12 tone va fi deschisă pe Podul Prieteniei din Ruse, a anunțat guvernatorul regional Dragomir Draganov. Inițiativa vine de la Agenția Națională de Vamă, care colectează taxa de trecere a podului, a informat..
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria că activitatea de transport cu feribotul pe fluviul Dunărea este suspendată temporar la punctul..
Președinta Adunării Naționale, Natalia Kiselova, a participat la dezvelirea monumentului dedicat regelui român Carol I în Pordim. Monumentul se află în..