Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Creștere cu 10% a numărului de pasageri care au ales transportul cu autocarul pentru vacanța la mare

Foto: BGNES

Transportatorii auto din Bulgaria raportează o creștere de 10% a numărului de pasageri care au călătorit cu autocarul spre litoral în această vară.

Până în prezent, turiștii preferau în special stațiunile din sudul litoralului bulgăresc, însă în sezonul estival actual s-a observat o echilibrare între călătoriile spre nord și cele spre sud, a declarat Teodora Veleva, director de marketing al unei mari companii de transport. Transportatorii consideră acest sezon puțin mai bun decât cel de anul trecut.

„Probabil cu 10-12% mai bun, voi putea spune exact la final”, a precizat Veleva.

Aproximativ 20.000 de pasageri au ales să ajungă la mare cu autocarul. Dintre aceștia, în jur de 9.600 au optat pentru litoralul de nord, iar aproape 10.000 pentru sud.

„Anul acesta am introdus numeroase curse suplimentare. Încă din iunie, la începutul și la mijlocul lunii, am lansat rute adiționale spre Țarevo, Ahtopol și Sunny Beach. Am început și curse directe din Plovdiv către Ahtopol, precum și către Varna”, a adăugat ea.

După 15 septembrie, cursele suplimentare vor fi retrase treptat. Măsura va fi aplicată în funcție de numărul de pasageri, iar dacă aceștia pot fi relocați pe cursele regulate, doar atunci liniile suplimentare vor fi suspendate. Informațiile actualizate vor putea fi consultate pe site-ul companiei.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Nava de pescuit Cеavdar a fost scufundată în largul orașului Sozopol pentru a crea un recif artificial și un sit de scufundări

Construită în 1964, nava de pescuit Ceavdar a fost scufundată la o adâncime de 30 de metri în largul orașului Sozopol, de la Marea Neagră. Operațiunea, care a durat aproximativ o oră, a fost inițiată de scriitorul Mihail Zaimov și colaboratorii săi...

publicat în 05.08.2025 la 17:45

Municipalitățile de pe coasta sudică a Mării Negre vor atrage turiști cu un produs comun

Ministrul Turismului, Miroslav Borșoș, s-a întâlnit cu primarii din municipalitățile de pe coasta Mării Negre și cu prefectul Burgasului pentru a contura o strategie comună de promovare a părții sudice a coastei Mării Negre și de creare a unui produs..

publicat în 01.08.2025 la 17:45

Afișe publicitare pentru turismul bulgar premiate

Juriul Trienalei Internaționale de Afișe de Teatru și Ministerul Turismului au acordat trei premii egale și 8 premii de încurajare pentru afișe turistice pe tema „Bulgaria”. Juriul, prezidat de prof. Bojidar Ionov, a evaluat 144 de afișe realizate de..

publicat în 01.08.2025 la 14:00