Transportatorii auto din Bulgaria raportează o creștere de 10% a numărului de pasageri care au călătorit cu autocarul spre litoral în această vară.
Până în prezent, turiștii preferau în special stațiunile din sudul litoralului bulgăresc, însă în sezonul estival actual s-a observat o echilibrare între călătoriile spre nord și cele spre sud, a declarat Teodora Veleva, director de marketing al unei mari companii de transport. Transportatorii consideră acest sezon puțin mai bun decât cel de anul trecut.
„Probabil cu 10-12% mai bun, voi putea spune exact la final”, a precizat Veleva.
Aproximativ 20.000 de pasageri au ales să ajungă la mare cu autocarul. Dintre aceștia, în jur de 9.600 au optat pentru litoralul de nord, iar aproape 10.000 pentru sud.
„Anul acesta am introdus numeroase curse suplimentare. Încă din iunie, la începutul și la mijlocul lunii, am lansat rute adiționale spre Țarevo, Ahtopol și Sunny Beach. Am început și curse directe din Plovdiv către Ahtopol, precum și către Varna”, a adăugat ea.
După 15 septembrie, cursele suplimentare vor fi retrase treptat. Măsura va fi aplicată în funcție de numărul de pasageri, iar dacă aceștia pot fi relocați pe cursele regulate, doar atunci liniile suplimentare vor fi suspendate. Informațiile actualizate vor putea fi consultate pe site-ul companiei.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Numărul călătoriilor în străinătate efectuate de cetățenii bulgari în iulie 2025 a crescut cu 16,8% față de iulie 2024. Conform datelor NSI, cele mai multe călătorii au fost către: Grecia - 261,7 mii, Turcia - 253,2 mii, România - 91,7 mii, Germania -..
În această dimineață, în jurul orei 8:45, o tornadă de apă a apărut deasupra mării, în apropierea satului Sinemoreț, de pe coasta bulgară a Mării Negre, a raportat BGNES. Motivul este reprezentat de furtunile din ultimele zile de-a lungul coastei Mării..
Unul dintre sectoarele care vor beneficia cel mai mult de adoptarea euro în Bulgaria va fi turismul, a declarat ministrul adjunct al Turismului, Irena Gheorghieva, la Radio Național Bulgar. “Bulgaria devine o destinație mai accesibilă, iar euro poate fi..