Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Tânărul cântăreț bulgar Severin Gheorghiev lansează a treia piesă originală - Urmă

Foto: Facebook / Severin Georgiev

Deși a câștigat popularitate în mass-media în principal datorită participării sale la cel de-al 10-lea sezon al emisiunii televizate ”Vocea Bulgariei” și datorită celor peste 60 de mii de urmăritori pe TikTok, urmele din cariera profesională a tânărului cântăreț Severin Gheorghiev se întind în timp. Absolvent al Școlii Naționale de Arte „Prof. Veselin Stoyanov” cu o diplomă în „Instrumente de percuție” în orașul său natal Ruse, Severin și-a continuat studiile la Academia Națională de Muzică „Prof. Pancho Vladigerov” din Sofia, studiind canto pop și jazz sub îndrumarea prof. asociat Alice Bovaryan.

După ani de muncă în baruri cu pian din toată țara, Severin a început să lanseze piese originale independente. Prima dintre ele, Foaie Goală, a apărut în timpul emisiunii de talente muzicale, urmată de O să plouă. Anul acesta este rândul celei de-a treia, „Sleda” (care înseamnă „urmă”), pentru care Severin Gheorghiev a compus din nou muzica și versurile. Când a auzit melodia, Pavel Nikolov - Pavell i-a plăcut atât de mult încât a decis să o aranjeze. Cei doi sunt însoțiți de Mihaela Marinova, care a înregistrat corurile.

Severin recunoaște că este atras de crearea baladelor pop, dar dezvăluie că lucrează deja la următoarea sa piesă, care va fi mai dinamică. El povestește despre procesul de creare a pieselor:

”În general, cânt despre lucruri pe care le-am trăit și despre viață în general. În această melodie („Следа”, care înseamnă „urmă”), este vorba despre faptul dacă vom lăsa o amprentă în această lume. Toată lumea visează să fie amintită, să lase ceva în această lume și să lase o amprentă – mică sau mare. Și eu pun o astfel de întrebare existențială – ce vom lăsa în urmă și cum vom fi amintiți? Ce îmi doresc cel mai mult este ca muzica pe care o compun să mă supraviețuiască și să lase o amprentă după mine.”

Videoclipul pentru Urmă, regizat de Pavel Simeonov - Shutterflow, este plin de metafore. Include imagini din copilăria lui Severin.

Română: Vlad Mitev

Fotografii: Facebook /Severin Gheorghiev




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

„Vremuri desculțe” – o amintire din copilărie

În 1979, serialul TV pentru copii „Filyo și Makenzen” a avut premiera pe ecranele bulgare, în regia lui Dimitar Petrov și Vladislav Ikonomov, cu scenariul scris de Svoboda Bacivarova. Aventurile a doi băieți dintr-un mic oraș provincial în timpul..

publicat în 31.10.2025 la 14:00

Ziua Rockului Bulgar este marcată de un concert de amploare al unor trupe legendare bulgare

Un concert al supergrupului „Fundația”, aniversarea zilei de naștere a lui Kiril Maricikov și Ziua Rockului Bulgar – aceste trei evenimente se reunesc într-unul singur pe 30 octombrie, la Sofia. Marele concert va reuni pe aceeași scenă trupe rock..

publicat în 30.10.2025 la 13:15

Grafa și Robi prezintă un videoclip cu mesaj social, bazat pe o poveste reală

Fiind un nume binecunoscut pe scena muzicală bulgară, Grafa a susținut întotdeauna artiștii tineri și talentați. Cea mai recentă piesă a sa, „Fiecare dintre noi”, este un duet cu Robi, un interpret popular din noua generație. Videoclipul piesei merită..

publicat în 29.10.2025 la 15:00