Printr-o postare pe platforma „X” (fostul Twitter), premierul Bulgariei, Rosen Jeliazkov, a transmis felicitări președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru rezultatele obținute la alegerile din țara sa. „Felicitări călduroase președintei Maia Sandu pentru victoria sa decisivă”, a scris Jeliazkov, citat de BTA.
„Moldova a ales clar și ferm drumul european. Bulgaria va continua să sprijine prietenii noștri în acest proces important către un viitor european comun”, a subliniat premierul bulgar.
Rezultatele alegerilor parlamentare desfășurate pe 28 septembrie în Republica Moldova confirmă sprijinul puternic din partea cetățenilor pentru aderarea țării la Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă, după victoria formațiunii sale pro-europene.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Personalul și echipamentul militar din Forțele Armate ale Franței vor trece prin Bulgaria în perioada 25 septembrie - 2 octombrie 2025. Traseul convoaielor militare este planificat a fi: Punctul de Trecere a Frontierei Căpitan Petko Voyvoda - Punctul de..
După o ședință care a durat câteva ore, Curtea de Apel din Sofia a decis că primarul orașului Varna, Blagomir Koțev, trebuie să rămână în arest. Judecătorul Stefan Iliev a explicat că există suspiciuni întemeiate că primarul Koțev a comis infracțiunile de..
Pe lângă utilizarea fondurilor UE, dezvoltarea proiectelor cheie de infrastructură poate fi accelerată prin mecanisme de concesiune. Acesta este un instrument încurajat de Comisia Europeană, a afirmat viceprim-ministrul și ministrul Transporturilor și..
Parlamentul a adoptat definitiv modificările la Legea apărării. Acestea extind posibilitățile de declarare a stării de urgență și de activare a forțelor..