Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

La Karlovo se deschide expoziția fotografică „Bosilegrad – ieri și azi 2”

Foto: BTA- arhivă

Pe 13 octombrie, la Galeria Municipală de Artă din Karlovo, va fi inaugurată expoziția fotografică „Bosilegrad – ieri și azi 2”. Expoziția reunește 40 de panouri cu imagini și peisaje din Bosilegrad și din câteva sate din zonă, prezentând totodată și costumul tradițional local. 

Proiectul este realizat de cinci fotografi profesioniști – Lilia Iotova, Vili Todorova, Alexandăr Ivanov, Iordan Iordanov și Vladislav Chanov – care au participat la cea de-a doua ediție a taberei fotografice desfășurate vara trecută la Bosilegrad. La deschiderea din Karlovo vor lua cuvântul Penka Mincheva, directoarea galeriei, precum și reprezentanți ai asociației „GLAS” din Bosilegrad, inițiatorii celor două expoziții itinerante „Bosilegrad – ieri și azi” și „Bosilegrad – ieri și azi 2”. 

Panourile din cadrul expoziției au fost realizate cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe și în colaborare cu Programul de sprijin pentru organizațiile comunităților bulgare din străinătate. După Karlovo, expoziția va fi prezentată și la Sofia, pe 30 octombrie.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Exponate de neprețuit relatează unificarea proclamată acum 140 de ani în Plovdiv

În 1883 a început construcția clădirii Adunării Regionale a Rumeliei de Est în Plovdiv, după un proiect al arhitectului Pietro Montani. Rumelia de Est era o provincie bulgară autonomă din Imperiul Otoman și una dintre părțile Bulgariei fragmentate după..

publicat în 05.09.2025 la 19:15

Concert festiv la Sofia, reunește artiști bulgari din diferite generații de Ziua Unirii

Piața din fața Catedralei Patriarhale „Sf. Alexandru Nevski” devine din nou scenă – de data aceasta nu pentru operă, ci pentru Concertul de gală al talentului bulgăresc , organizat în ziua Sărbătorii Unirii.  Inițiativa aparține fundației „Yordan..

publicat în 05.09.2025 la 10:30

Prin tunelurile timpului – muzeul subteran al mineritului din Pernik, Bulgaria

Unic nu numai în Balcani, ci în toată Europa – acesta este muzeul subteran al mineritului din Pernik, situat la aproximativ 30 de kilometri de capitala Bulgariei, Sofia. Este construit într-o mină reală, cunoscută odinioară sub numele de „Minele Vechi”...

publicat în 03.09.2025 la 14:00