Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Formațiunea „DPS – Un nou început” își declară sprijinul pentru guvernul condus de Rosen Jeliazkov

Delyan Peevski
Foto: BTA

Am avut o discuție cu premierul Rosen Jeliazkov și mi-am reafirmat poziția de susținere deplină a guvernului, atâta timp cât acesta lucrează în interesul oamenilor”, a declarat liderul formațiunii „DPS – Novo nachalo” (DPS – Un nou început), Delian Peevski, citat de serviciul de presă al partidului.

„Toate relațiile dintre partenerii din coaliția tripartită, în ceea ce privește distribuirea puterii, sunt chestiuni care țin de acordurile și înțelegerile lor reciproce”, a comentat politicianul.

„Pentru mine, aceasta este o chestiune de responsabilitate politică clară și de poziție pentru un mandat complet de guvernare, prin îndeplinirea angajamentelor față de cetățeni și menținerea fermă a orientării euroatlantice a Bulgariei. Vom fi întotdeauna un partener previzibil și clar în îndeplinirea acestei misiuni”, a adăugat Peevski.

Declarația survine înaintea întâlnirii din 20 octombrie a partidelor aflate la guvernare – GERB, BSP și „Există un astfel de popor”, care urmează să discute necesitatea includerii „DPS – Un nou început” în majoritatea parlamentară pentru adoptarea primului buget al Bulgariei în euro.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

După tensiuni în „triunghiul puterii”, bugetul pentru 2026 a fost înghețat

Cu câteva minute înainte ca Adunarea Națională să înceapă a doua și ultima lectură a bugetului de stat pentru 2026, liderul celei mai mari forțe parlamentare, GERB-SDS, Boiko Borisov, a oprit procedura, returnând proiectul de lege pentru revizuire cu..

publicat în 27.11.2025 la 14:45

Întreprinderile de stat vor combate corupția prin introducerea unui „responsabil cu integritatea”

Parlamentul bulgar a introdus o nouă obligație pentru întreprinderile de stat: implementarea unor sisteme de gestionare a riscului de corupție, care includ desemnarea unui responsabil cu integritatea.  Măsura este recomandată de Organizația pentru..

publicat în 27.11.2025 la 12:30

Bulgaria se confruntă cu ploi abundente și temperaturi mai scăzute

Joi, temperaturile minime vor varia între 3° și 19°C, în zonele estice ajungând la 15-19°C, iar în Sofia la aproximativ 6°C. Ziua va fi înnorată, cu precipitații abundente. Se așteaptă precipitații abundente în regiunile vestice în timpul nopții și în..

publicat în 26.11.2025 la 20:00