Fiind un nume binecunoscut pe scena muzicală bulgară, Grafa a susținut întotdeauna artiștii tineri și talentați. Cea mai recentă piesă a sa, „Fiecare dintre noi”, este un duet cu Robi, un interpret popular din noua generație.
Videoclipul piesei merită o atenție specială, deoarece este dedicat unei cauze nobile. Este bazat pe o poveste reală, care relatează călătoria unei familii care se luptă cu cancerul. Toți participanții la videoclip sunt persoane reale, nu actori.

„Acest videoclip reflectă dorința noastră de a începe să vorbim deschis despre cancer”, spune Grafa. Pentru el, nu este doar un proiect artistic, ci o poveste personală: „Mi-am pierdut mama din cauza acestei boli, iar acum tatăl meu încă se luptă cu ea. Când regizorul Iordan Jecev mi-a prezentat ideea pentru videoclip, am acceptat imediat. Am simțit că poate transmite cu adevărat iubirea, durerea, speranța și nevoia de a fi împreună în momentele dificile.”

Colaborarea dintre Grafa și Robi continuă – tânărul artist va fi invitația oficială a marelui concert al lui Grafa de la Arena 8888 Sofia din 15 noiembrie, urmând să cânte pe scenă alături de trupa sa înainte ca Grafa să urce pe scenă. Spectacolul va fi unul de ultimă generație, cu o zonă diamant încorporată, un concept vizual original și un sunet impecabil care va învălui publicul din toate direcțiile – un eveniment care promite o experiență de neuitat.
Editat de Diliana Traceva
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Fotografii: Youtube/GRAFA/Robi, grafa.bg
Pe 23 și 24 noiembrie, în Narva și Tallinn, Orchestra Simfonică a Orașului Narva (Narva Linna Sümfooniaorkester), sub bagheta dirijorului principal Anatoli Shchura, prezintă un program interesant cu lucrări de Mozart, Alfred Schnittke și compozitoarea..
„Prieteni”, „Strada principală”, „Fata înaltă”, „Până în ultima clipă”, „Chitara pe peron” și multe altele… Hituri rock cu versuri și mesaje profunde care au marcat mai mult de o generație – asta găsim în noul album dublu live al trupei Factor, intitulat..
Cea de-a opta ediție a Concursului Internațional de Vioară Vasko Abagiev va avea loc la Sofia în perioada 20-23 noiembrie 2025, atrăgând un interes record. Organizatorii de la Clubul Leonardo da Vinci – Sofia, afiliat UNESCO, sunt încântați să fi primit..