Volumul „Povești din folclorul din Korten, adunate din Bulgaria și Moldova” va fi lansat pe 30 octombrie 2025 (joi), de la ora 18:30, la Centrul Cultural Bulgar din strada Veslets nr. 13 din Sofia.
Cartea a fost publicată de Universitatea de Stat Grigori Țamblac din Taraclia. Evenimentul, dedicat Zilei Bulgarilor Basarabeni (29 octombrie), va fi animat de interpretările live ale membrilor „Comunității Bulgare a Povestitorilor”, care vor da viață basmelor, informează Agenția Executivă pentru Bulgarii din Străinătate.
Satul Korten, situat în raionul Taraclia, este una dintre cele mai vechi așezări bulgărești din sudul Republicii Moldova, transmite BTA. Istoria localității începe în anul 1829, când, după un nou război ruso-turc, un grup de bulgari și-au părăsit țara natală.
Printre aceștia se aflau și locuitori ai satului bulgăresc Korten. Astăzi, localitatea numără aproximativ 2.000 de locuitori, majoritatea de etnie bulgară, care continuă să păstreze limba, tradițiile și cultura strămoșilor lor.
Studenți ai Universității de Arhitectură, Construcții și Geodezie din Sofia își prezintă astăzi ideile despre cum trecutul poate fi integrat armonios în peisajul urban contemporan, informează Radio Sofia al BNR. Ei au elaborat concepte pentru..
De astăzi până pe 28 octombrie, Vidin se transformă într-o mare scenă a culturii, creativității și emoției. Orașul de pe Dunăre marchează ziua sa spirituală, Sf. Dumitru, printr-un eveniment de anvergură – noul festival „Zile de octombrie, ale artelor”...
Coproducția bulgaro-engleză Jocul Diavolului a câștigat premiul pentru cea mai bună cinematografie la prestigiosul Festival de Film Chelsea din New York, a anunțat Consulatul General al Bulgariei în New York pe Facebook. Filmul a fost proiectat în..
Academia Bulgară de Științe (ABS) va marca astăzi Ziua Iluminiștilor Naționali printr-o ceremonie solemnă și o expoziție specială, informează BTA...
Ambasada Bulgariei în Japonia, în parteneriat cu Universitatea de Studii Străine din Tokyo, organizează cea de-a treia ediție a concursului de oratorie în..