Cele mai mari două sindicate din Bulgaria – KNSB și KT Podkrepa – organizează o acțiune de protest de avertisment în fața sediului Consiliului de Miniștri. Manifestarea este programată pentru 31 octombrie (vineri), înaintea ședinței Consiliului Național pentru Cooperare Tripartită, unde urmează să fie discutat Bugetul 2026.
Protestul este motivat de dezacordul celor două organizații sindicale față de reducerea planificată a nivelului salariului minim de la începutul anului 2026 și de lipsa unei politici guvernamentale coerente privind veniturile. Se așteaptă ca acțiunea de protest să înceapă la ora 09:00.
Reamintim că proiectul de buget prevede un salariu minim de 605 euro, și nu 620 de euro (1213 leva), cât este stabilit prin formula prevăzută în Cod. În prezent, salariul minim este de 1077 leva, echivalentul a aproximativ 550 de euro.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
În 2026, Ministerul Inovării și Creșterii Economice va investi aproape 115 milioane de euro în infrastructura națională pentru comunicații sigure prin satelit și în proiecte comune între mediul de afaceri și mediul academic. Fondurile vor fi distribuite..
Bulgaria sărbătorește Ziua Națională a Cititului în a treia vineri din noiembrie. Fundația Cititul conduce inițiativa sub motto-ul: „Citește. Pe bune”. Conform studiului PISA 2022 al OCDE, 53% dintre elevii de 15 ani din Bulgaria au dificultăți în..
Peste 3.000 de antichități în valoare de peste 100 de milioane de euro au fost confiscate în cadrul unei operațiuni internaționale coordonate de la Sofia, a informat poliția elenă. Una dintre cele mai mari rețele de contrabandă cu antichități a fost..