Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Jecho Stankov: Bulgaria dispune de suficiente rezerve de benzină, motorină și combustibil pentru aviație

Jecho Stankov
Foto: BGNES

Bulgaria are suficiente rezerve de benzină, motorină și combustibil de aviație, a declarat de la tribuna Adunării Naționale ministrul Energiei.Jecho Stankov, a transmis reporterul BNR Violeta Ashikova. Potrivit acestuia, patru companii vor fi afectate de sancțiunile americane împotriva Lukoil.

„Cetățenii bulgari trebuie să fie pe deplin liniștiți în ceea ce privește aprovizionarea cu carburanți pe teritoriul țării”, a asigurat ministrul. El a precizat că, chiar dacă importurile de combustibili ar fi oprite astăzi, rezervele ar fi suficiente pentru șase luni în cazul benzinei, patru luni pentru motorină și două luni pentru combustibilul de aviație.

Jecho Stankov a estimat că Bulgaria va obține o derogare de la sancțiunile impuse petrolului și gazului rusesc, care să asigure stabilitatea și continuitatea procesului de producție, satisfacerea necesarului de consum și menținerea nivelurilor de preț care să nu afecteze cetățenii. El a adăugat că, la 27 octombrie, țara noastră a depus oficial o cerere de obținere a unei astfel de excepții.

Ministrul a luat apărarea modificările legislative prin care sunt extinse atribuțiile administratorului comercial special din cadrul Lukoil.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria se numără printre țările UE cu cel mai mare procent de lucrători expuși riscului de sărăcie

În 2024, 8,2% dintre persoanele cu vârsta de peste 18 ani care au declarat că lucrează (fie ca angajați, fie ca lucrători independenți) în UE erau expuse riscului de sărăcie, potrivit datelor Eurostat, citate de canalul Horizont al BNR. În Bulgaria,..

publicat în 03.11.2025 la 17:45
Valdis Dombrovskis

Din cauza întârzierii reformelor anticorupție, UE ar putea tăia fonduri pentru Bulgaria

Teoretic, Bulgaria ar putea solicita și a treia tranșă de plată din Planul de Redresare și Reziliență până la sfârșitul anului 2025, a declarat într-un interviu pentru BNR comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis. El a precizat că..

publicat în 03.11.2025 la 11:30
Levon Hampartzoumian

Euro nu va modifica prețurile imobiliare după 1 ianuarie 2026

Euro nu va modifica prețurile imobiliare după 1 ianuarie 2026 Piața imobiliară din Bulgaria se află de mult timp în zona euro. Prețurile nu vor suferi modificări semnificative după introducerea monedei comune. Acest lucru a fost afirmat de finanțistul..

publicat în 31.10.2025 la 17:00