Pe 8 noiembrie, Biserica Ortodoxă Bulgară îi cinstește pe luptătorii cerești ai luminii și dreptății care înalță rugăciunile sfinților înaintea lui Dumnezeu. Aceștia sunt arhanghelii Mihail, Gabriel, Rafael, Uriel, Salatiel, Jehudiel și Barachiel. Pentru poporul bulgar, Ziua Arhanghelului este a doua cea mai importantă sărbătoare de toamnă, după Dimitrovden (26.10).
Marile sărbători bisericești ne invită să ne redescoperim rădăcinile spirituale bulgare, iar condițiile meteorologice minunate din această toamnă fac ca excursiile la mănăstirile de munte să fie deosebit de interesante.
Se crede că sfânta mănăstire a fost fondată în secolul al XI-lea, în timpul domniei regelui Samuel, și că multe proprietăți au fost incluse în ea. În timpul cuceririi Bulgariei de către otomani, după căderea fortăreței Urvish din apropiere, ale cărei rămășițe se află de cealaltă parte a defileului, obiectele de valoare și cărțile vechi au fost duse la mănăstire. Printre acestea se aflau două relicve din epoca celui de-al doilea regat bulgar, legate de ultimul domnitor, țarul Ivan Șișman - un crater de argint și o cupă de masă din cristal cu incrustații de aur. Mai târziu, în timpul stăpânirii otomane, mănăstirea a fost incendiată și jefuită de două ori, iar în 1858 a fost reconstruită de ieromonahul Hristand, care venea de la Mănăstirea Rila, iar actuala biserică din complex a fost construită în 1896, pe rămășițele celei de odinioară. Pe lângă biserică, în mănăstire mai există două capele, iar clopotnița a fost construită în anul 2000.
În ciuda raidurilor, Mănăstirea din Kokalyane a reușit să păstreze așa-numita "Colecție Urvish", care conține cuvinte de laudă pentru Arhanghelii Mihail și Gavriil, cu un cuvânt deosebit de valoros fiind cel din partea sfântului Clement de Ohrid. Potirul "regal" de cristal cu flori de aur a fost păstrat acolo până în 1870, dar a fost spart de un novice din mănăstire.
Foto: Darina GrigorovaFilmul "Fără vânt/Windless" al regizorului bulgar Pavel Vesnakov se află în selecția Festivalului de Film de la Karlovy Vary, care începe astăzi. Coproducția dintre Bulgaria și Italia face parte din programul competiției Proxima, care prezintă filme..
Peste de 30 de cercetători din 12 țări participă la Forumul internațional de studiul al alfabetului chirilic, intittulat "Alfabet, limbă, identitate". Evenimentul începe la Palatul Național al Culturii din Sofia pe 27 iunie, la inițiativa..
Îndrăgitul oraș de pe litoral, Varna, va fi curpins pe 21 iunie, de Zilele Muzicii Franceze. Evenimentul organizat de Alliance Française Varna, cu sprijinul financiar al municipalității din Varna, al Operei de Stat din Varna și al Pontica..
"Îmbrăcăminte și armament bulgăresc din Evul Mediu târziu", este numele noii expoziții permanente din cetatea "Baba Vida" din Vidin. Aceasta prezintă..
Expoziția "Paftale - univers de simboluri" a Muzeului Regional de Istorie din Ruse vizitează orașul Burgas. Expoziția care se va deschide astăzi, la ora..